Between horizons

Never let me go

2011-01-07T02:18:00.000-08:00

Citind, am avut senzatia ca sunt din nou in liceu, cu o caricatura mai rautacioasa si usor mitomana, o hiperbolizare a Deliei.

M-am intrebat de unde senzatia, pentru ca noi n-am avut un "Tommy"...dupa care mi-am adus aminte de seara unui bal de majorat, in care am ratacit pe holuri si apoi pe strazi, dupa ce i-am prins pe ea si Tudor sarutandu-se intr-un colt intunecat. Nu mai stiu daca chiar am prins privirea ei usor triumfatoare, sau doar mi-am imaginat-o.

Si dorinta mea de a-i face pe plac, de a gravita in jurul ei, de a dovedi ca sunt la acelasi nivel.
de ce, de ce?

lonely lonely lonely

2010-11-10T01:12:00.001-08:00

Soundtrack pentru condus noaptea, prin padure, cu brazi si crengi negre luminate vag.

Si planete rotindu-se undeva departe in intunecime.

Fluffy grey

2010-10-25T00:49:00.000-07:00

Ma infasor in salul meu calduros, gri pufos. Imi place tare mult senzatia pe care mi-o dau salurile si fularele infasurate in jurul umerilor si gatului. In special cand afara e frig si ceata si vreme de toamna-iarna.

I miss closeness.

Fall Anchors

2010-10-06T03:27:00.001-07:00

Bloody cold...

2010-10-06T01:33:00.000-07:00

It's bloody cold out there. Ceea ce ma face sa tanjesc dupa o cana de ceai fierbinte, pe care o top off cu o bomboana, sau un pic de ciocolata.

Toamna racoroasa ma face sa:

- ma imbrac in negru pufos si gros

- ies la mai multe cafenele si ceainarii decat in restul anului

- beau ciocolata calda, ceai cu lapte si sa ii simt gustul mai puternic

- ma dau cu parfumuri noi, pe care sa le asociez, nostalgic cu perioada asta (Givenchy Play e o reeditare mai comerciala a vechiului meu Oblique, scos de pe piata...)

- deschid sezonul ojei visiniu inchis (Chanel dark red :D :D)

- ascult PJ Harvey si alte muzici feminine intunecate si usor depresive.

Beautifullness

2010-10-04T00:21:00.000-07:00

Incet incet revin.
Mi-am ignorat telefonul, ieri. Am ramas agatata intr-o frantura de lume pictata - o padure, noaptea.
Apoi au venit oamenii si am contemplat schimburile de replici, gesturi si rasete care ne fac sa ne simtim atat de bine.

Si undeva intre toate astea, o zi de duminica, de toamna, un dor de copaci si de frunze aramii. Cred ca mergem la munte, weekendul viitor.

Not Today

2010-09-30T23:54:00.000-07:00

Azi nu muncesc - mintea mea nu functioneaza pe sablonul Powerpoint si strategie.

In schimb vibreaza usor la franturi de sunet (Depeche, Enjoy the Silence azi dimineata) sau la schimbari de lumina. Astept sa se faca dupa-amiaza, sa inchei rapid ziua asta de imitatie, si sa trec in home environment.

Un ghem de calti din care incep sa descos.
Ceva intunecat.
Un fir de lana pufos.
Cozy si catifelat.
Dear darkness.

There's a ghost in my lungs and sighs in my sleep
wraps itself around my tongue and softly speaks
then it walks with my legs
to fall at your feet

I become a vessel.

Running dry

2010-09-28T07:04:00.000-07:00

Scriam, nu demult, ca imi place sa ma scufund in lumea mea interioara. De care nu mai am timp si inspiratie, de cand mi-am schimbat jobul.
Gandesc pragmatic si devotat corporatist. Devin din ce in ce mai buna la ceea ce fac si-s concentrata pe rezultate. Si tocmai, din prea multe rezultate, imi lipseste spleen-ul.
Imi lipseste nefericirea interioara, plictiseala fata de lumea inconjuratoare, care inainte ma facea sa ma intorc catre detalii, catre ascunzisuri, sa vad lucruri pe care altii le trec cu vederea, si apoi sa le exacerbez si sa mi le agat in camera mea intunecata.

Cred ca asa incepe devenirea catre om obisnuit.
Oare, tocmai faptul ca imi dau seama de asta, ma mai tine agatata, intr-un fir subtire, de mine cea dinainte?

"Alice
How will you find your way?"

Alice

2010-06-02T06:59:00.000-07:00

Am avut o criza de nebunie duminica.
M-am apucat sa imi caut desenele vechi despre Alice. Urmarita de ideea unei imagini visate de mult, acum mai multi ani, cand jucam jocul, si ma ratacisem intr-o padure de coloane, ajungand apoi intr-o gradina imprejmuita cu un gard de piatra.
O lume suspendata in mintea mea.
O imagine foarte asemanatoare, in concept-art-ul filmului.

M-am apucat sa o pictez frenetic.
Cand pictez, ma grabesc atat de tare sa scot imaginea din minte, incat tot restul ingheata in jurul meu. Incerc sa mentin starea respectiva, care e atat de "fleeting", atat de efemera, atat de usor de pierdut. Dar muza e mai puternica decat mine, ma intoarce pe dos si eu sunt doar varfurile degetelor mele, si amestecul de culori.

Am avut senzatia lui Ender, care visa si juca o realitate alternativa. Care in cele din urma se dovedeste cat se poate de adevarata.
Asa si eu, sunt sigura ca undeva lumea lui Alice exista. Intr-un fel, ma simt acolo mult mai acasa ca aici.

Fa-sci-na-tion

2010-02-03T23:27:00.000-08:00

O parte din mine traieste pentru a fi un cristal cu o mie de fete.
Pentru a fascina.

Am o lume interioara bogata in care te poti pierde. Ca o gradina tropicala, insorita si umeda, cu flori mari si bogate, cu gaze multe si frunze de toate nuantele de verde. Ma atrage si ma imbata, si acolo ma simt acasa.

Imi construiesc o panza de paianjen in jurul ei. Si cand cineva se apropie, si merge pe fir, descopera inca o comoara. Si inca una, intr-un cotlon ascuns. Undeva in fundul pesterii sunt eu, care rad infundat.

Come, you.

Synchronicity

2009-10-13T22:43:00.001-07:00

Mi s-a intamplat o chestie tare interesanta azi dimineata.
In timp ce citeam cartea asta (pe care initial n-am prea putut-o suferi, dar m-am gandit ca ceva de invatat pentru mine trebuie sa fie in ea), am dat peste un pasaj care m-a facut sa ma opresc putin:
"Just remember that the antidote to fear is love."

De obicei ascult muzica la casti dimineata. Iar in secunda urmatoare, am auzit
"Will you choose fear?
Will you choose love?"
(undeva la 0:40)

Which reminds me -
ieri seara vorbeam cu Ruba (my coach) despre teama mea de a pleca din mediul corporatist si a face ce imi place in realitate. Despre ce mi-ar trebui ca sa ma simt safe, sa cred ca as putea sa ma autosustin din coaching.
So..right now I choose fear.

Dar am senzatia pregnanta ca ceva se intampla in jur, ca voi crea o schimbare. Iar sincronicitatea de azi dimineata imi da incredere. Si totusi cartea asta nu e chiar asa rea.

Wedding dresses and books on saints

2009-10-13T00:05:00.000-07:00

Am avut onoarea, ieri, de a proba o rochie de mireasa extraordinara.
Prima, de altfel.
Pe care nu am sa mi-o cumpar.

Am zis ca, pe sistemul "strugurii erau acri", o sa fac un sistem de evaluare al rochiilor de mireasa. Trei factori care conteaza:
The "Special" factor - adica cat din rochie e "pe sufletul meu" - 50% si nota 10
Confortul - adica sa ma pot misca in ea, si sa fie adecvata vremii - 20% si nota 5
Pret (pentru ca, deh, trebuie luat in calcul) - 30% si nota 1.

Therefore, dand notele aferente tuturor celor trei factori, nota finala a rochiei (pe o scara de la 1 la 10) este 6.3. Nu-i asa ca strugurii sunt foarte acri? Sigur am sa gasesc si altele...

In alta ordine de idei, citesc o noua carte. Se cheama "The Saint, The Surfer and the CEO" de Robin Sharma, si este o copie palida de "Profetiile de la Celestine" combinata cu "Mananca, roaga-te, iubeste". Tot un tip care in mod miraculos isi schimba viata, gaseste mentori in fiecare colt al lumii, mentori care din primele 5 minute se comporta de parca l-ar fi cunoscut dintotdeauna, si se ofera sa-i impartaseasca rapid filozofia lor de viata. Deocamdata am ajuns la "Father Mike", preot din Roma ("Father Mike"?? Really now...) care asculta Frank Sinatra si vorbeste ca un predicator din Harlem mai degraba decat un preot catolic din inima Europei.
Am fost prea dura?
Cand o carte isi propune sa-mi schimbe filozofia de viata, si sa-mi dea lectii, ar face bine sa spuna asta pe sleau. Nu sa construiasca niste personaje caricaturale de teatru de papusi.

Iz de toamna

2009-09-19T07:17:00.000-07:00

Adieri.
Frunze arse si fum
Vinete coapte
Cer gri
Plenitudine de fructe si legume la piata
Botine si trenciuri si umbrele

Am regasit un citat intr-un jurnal vechi.
"Tu nu esti de aici. Tu trebuie sa iesi, sa gasesti lumea ta, in care ai mai fost, si de care, fara sa stii, iti e dor. Trebuie sa cauti iesirea, acesta e scopul vietii tale. Totul conspira in a te convinge ca nu exista nicio iesire, si intr-adevar nu exista pana n-o cauti. Si, intr-un fel, insasi cautarea e iesirea."
Stiam ca eu si Cartarescu am fost despartiti la nastere, un fel de gemeni subconstienti, unul cu gandurile celuilalt, dar luand-o pe fagasuri diferite.

Creepy movies & apocalypse now

2009-09-12T22:36:00.000-07:00

In general aleg filmele la care ma uit dupa niste criterii foarte clare - daca imi provoaca "goosebumps" (care by the way apar, stiintific vorbind, si de placere, nu neaparat de frica), daca ma fac sa plang sau sa rad, cand vad trailerul. Si, desi nu-s neaparat cele mai cunoscute blockbustere, filmele cu "goosebumps" se dovedesc a fi, de multe ori, unele mai profunde.
Unul dintre ele e "9" care mi-a cam taiat respiratia. De-abia astept sa-l vad.

In alta ordine de idei, vad ca-s din ce in ce mai multe filme despre sfarsitul lumii. Avem "The Day after Tomorrow", "Cloverfield", "2012", "WALL-E", "Knowing", acest foarte dragut "9"..si cate si mai cate. Vad ca incepem sa prevedem intr-un mod sinistru ca daca o ducem in acelasi ritm, o sa sfarsim prost.
Aici cuvantul cheie, cred eu, e ritm. Cred ca ritmul in care isi duce existenta lumea moderna (mai ales cea dezvoltata) este infernal. Nu suntem construiti pentru asa ceva. Planeta nu e construita pentru un asemenea consum. Iar noi pentru o asemenea rapiditate. Si chiar cred ca daca persistam in directia asta, o sa ne autodistrugem. Majoritatea bolilor provin din stres si mancat chimicale. De unde vine stresul? Din munca fortata si care cere rezultate rapide, din prea multe presiuni din exterior. De unde vine mancarea proasta? Din cererea lumii dezvoltate pentru mai mult, mai rapid, mai accesibil. Ca tu sa poti face ce? Sa muncesti mai mult. Sa nu mai ai nevoie de timp pentru a ti-o creste, culege si gati singur.

Cred ca sunt unul din multii oameni care isi dau seama ca facem ceva gresit, dar nu prea stiu cum sa corecteze. Da, sa inchid robinetele, sa scot aparatele din priza...si apoi??

Synchronicities and past lives

2009-09-01T08:16:00.000-07:00

Nu-s o mare fana a paranormalului de televizor, cu oameni care vad spirite sau intamplari viitoare, sau cei care-ti spun ce-ai fost intr-o viata anterioara.
Stiu doar ca in momentele in care ascult muzica irlandeza ma apuca fie un dor sfasietor (nu-s melodramatica, chiar am bocit o data pe strada, in mijlocul unui festival celtic cu cimpoaie prin jur), fie un impuls necontrolat sa dansez. Asa, topait, cum fac ei, dar bineinteles, fara sa prea stiu pasii.

Zilele trecut mi-a ajuns la urechi o frantura din "Words" cantata de Sarah Brightman, care e luata dupa The Christians (care mult mi-a luat pana sa aflu cine o canta si cum se cheama, de cand aveam vreo 12-13 ani si ascultam muzica pe Super Channel). Si culmea sincronicitatii, melodia asta care m-a urmarit ani intregi, fara nume, dau un YouTube azi, s-o ascult din nou. Aflu ca e de fapt o preluare dupa un clasic "Women of Ireland" si ca suna cam asa:
http://www.youtube.com/watch?v=P7vQpaVzcKU

Asa ca totul din jurul meu dispare si ramane un dor de casa foarte-foarte puternic. Trebuie sa ajung acasa, sa raman acolo, sa ma infasor in copaci si in stanci si in nori si poate atunci m-as mai linisti un pic. Dar dorul pe care il am eu e pentru ceva trecut, pierdut, si tare mi-e teama ca si daca as ajunge in Irlanda, mi-as da seama ca cea la care visez eu e altundeva.

New Books - Amos Oz

2009-08-19T00:28:00.000-07:00

Imi place tare mult cand incep o carte noua si ma scufund in ea. De obicei se intampla dimineata pe metrou. Primele pagini sunt cele memorabile - atunci zambesc, ma incrunt, ma emotionez si ma conectez pe de-a-ntregul cu autorul.
Azi am inceput "Poveste despre Dragoste si Intuneric" si, desi nu am inaintat foarte mult, pot sa spun ca e un semn bun cand realizez cu dezamagire ca am ajuns deja la statia Pipera si ca geanta prea grea nu-mi permite sa merg citind pana la birou, cum fac de obicei.

Ieri am avut un teleclass tare interesant - m-am inscris la International Coach Academy pentru un curs care se pare ca va dura cam 1.5 ani, de formare in coaching - despre indoiala si incredere. M-am contrazis nitel cu colegii de conference call despre perfectiunea vietii. Cursul zice ca putem vedea viata ca fiind perfecta, in totalitatea ei. Sa realizam ca viata e compusa din suma actiunilor noastre, si ca noi suntem efectul acestora. Ca avem de invatat din orice, si ca lucrurile nu sunt bune sau rele, doar sunt. Iar asta este perfectiunea.
Eu am adaugat - in momentul prezent. Perfectiunea viitorului este inca neatinsa si avem de ajuns la ea.
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost reactia mea ceva mai demult la faptul ca n-am luat jobul mult dorit. Insa daca l-as fi luat, cu siguranta nu m-as fi inscris la ICA si nu m-as fi apucat ca lumea de coaching. A fost o situatie care m-a facut sa ma gandesc din nou la ce vreau de fapt si sa o iau pe drumul respectiv.

Si asta e o idee de adaugat la un post pe care il voi scrie ceva mai incolo, intr-o dimineata ceva mai linistita, despre cum vad eu lumea. The world according to mer.

Carti, legume si piete

2009-06-22T22:43:00.000-07:00

Am renuntat pentru un post la titlurile in engleza, pentru simplul motiv ca "markets" nu descrie suficient de bine ingramadeala de duminica dimineata din Obor.

Asadar, m-am dus la piata. Cu ceva maruntis in buzunar (scosesem, totusi, constiincioasa, inca vreo cateva sute de mii, acolo, sa fie, ca cine stie peste ce bunataturi dau). Gandindu-ma ca dupa ce termin, ma duc la Carrefour si imi iau restul de trebuincioase de prin frigider.
Si am ales piata Obor. In care n-am mai fost la cumparaturi si pe care m-am gandit sa o vizitez gratie unui review favorabil in Good Food (pe care abia luna asta mi-am luat-o prima oara). Si in care am inceput sa zambesc incontrolabil cand au inceput adresarile "Hai domnita, iti dau capsune?" "Hai la marar, patrunjel, 3 la zece mii avem!" sau inegalabilul baiat de la care am cumparat "visine de post". De post, adica...va dati voi seama. Experienta zemoasa, suculenta si cam obositoare, ca mi-am umplut doua sacose cu tot ce mi-a facut cu ochiul.

Partea cu legumele vine cand am ajuns acasa si am incercat sa gatesc. Eu nu-s tare buna in ale gatitului, contrar parerii multor bucatari buni (ironic, nu-i asa?) cum ca "anyone can cook". Drept pentru care mi s-a facut rau de la propriul fel de mancare in care ma incapatanasem sa pun vinete si dovlecei, desi m-am ferit de ele cu sfintenie toata viata. In schimb, m-am revansat ieri seara cu un amestec de mei, broccoli (oparit, nu fiert, ca ramane crunchy!), ardei si ceapa. Hai ca merge totusi.

Si in alta ordine de idei, o alta piata in care am fost weekendul asta e Bookfest. Ceva mai putin aglomerat decat in anii precedenti (criza isi spune probabil cuvantul), dar cu o oferta destul de diversa din care m-am infruptat cu vreo 5 carti. Din care deja pe prima am terminat-o in 2 zile. Acum citesc "Apa pentru elefanti", inceputa pe metrou azi dimineata. O alta carte din seria "nu pot s-o pun jos, asa ca o citesc in mers pana la birou".

Despre cea terminata, si anume "Ultimul barbat american" al lui Elizabeth Gilbert, cea cu "Eat, Pray, Love", pot sa mai inghesui in cateva randuri ca e surprinzatoare. Incepe cu o relatare despre Eustace Conway si cum isi urmeaza el visul de a trai aproape de natura, si eu ca miile de alti oameni care au auzit de el suspin "Vreau si eeeeu!..." dupa care incepe sa povesteasca despre perfectionismul lui incurabil, despre "talentul" cu care isi alunga fiecare prietena si e inca singur la 40 de ani, despre cum isi pune oamenii la munca cu o disciplina care frizeaza inspre cruzime. Cred ca farmecul povestii e ca incepe cu un "story" si se desfasoara in portretul unui om, nu a ceea ce a facut el. Iar acel om nu e mai cu mot ca noi toti ceilalti, doar ca a avut curajul sa munceasca de zece ori mai mult.

**Eustace Conway a trait intr-un tepee (cort amerindian) vreo 20 de ani din viata, hranindu-se si facandu-si haine din animalele pe care le vana. Apoi a deschis Turtle Island, o scoala pentru tineri care sa le deschida ochii catre natura. Vrea sa schimbe tanara generatie americana de la a sta la TV si internet catre a fi self-sufficient si mai aproape de viata naturala.

New toys and triple lives

2009-06-17T04:58:00.001-07:00

M-am gandit sa mai dau de veste cititorului meu unic...sau sunt mai multi, oare, in afara de mine insami?
Criza mea de varsta de sfert se prelungeste. In a desperate attempt to defy my past, m-am gandit sa o iau pe un alt drum. M-am inscris la o scoala de coaching. Deocamdata e interesant, citesc o gramada de materiale, am intrat pe forumuri cu zeci de "Hi from Alabama!" "Hola from Spain!" si oameni cu preocupari altruiste de dezvoltare a altora. Un pic sariti de pe fix, probabil, asa ca mine.

M-am gandit ca mi-ar placea sa am sapte vieti paralele.
Una in care sa pictez, sa am o casa pe malul unui lac, un catel si sa mor ucisa intr-o noapte fara luna, si sa mi se investigheze moartea, fara succes.
Una in care sa fiu fashion designer, sa traiesc la New York si la Paris, sa beau prea mult si sa ma inscriu intr-un centru de dezalcoolizare. Sa am un loft pe acoperisul unei cladiri, prin care sa vad cerul albastru. Atunci cand sunt sober, desigur.
Una in care sa am o casa la tara, o viata simpla si prieteni multi, copii, animale si o familie mare.
Una in care sa imi iau rucsacul in spate si sa colind prin lume, facand poze si scriind despre oameni. Cam ca Jonathan Harris de la TED.
Una in care sa fiu corporatista si sa urc, plina de ambitie, scara ierarhica dintr-o mare companie. Sa am cercuri sociale largi de business people si o agenda foarte foarte incarcata, pentru ca sunt o persoana importanta. Deja m-am cam plictisit de viata asta.
Nu cred ca mi-au iesit chiar sapte, dar in mod cert sunt mai multe decat poate duce un om simultan.

A doua jucarie recenta e blogul de gatit al lui Mazilique http://chez-mazilique.blogspot.com/. (habar n-am cum se insereaza direct linkul in blog). Mi-am luat si Good Food de luna asta si am reintalnit mancarea delicioasa de legume pe care am gustat-o in weekend la niste prieteni, la un gratar sub frunza de vita dintr-o curte din Brasov. Aaah, the simple life.

ways of managing depression - part 2

2009-06-01T10:51:00.000-07:00

Dupa ce am esuat lamentabil in a lua jobul mult dorit, am aflat care-mi va fi inlocuitorul jobului mult dorit. Si cum nu era nici pe departe ceva ce m-as vedea facand un an, m-am deprimat si mai tare. M-am gandit sa plec (ok, m-am mai gandit si mai demult). Mi-am reevaluat optiunile, viata si posibilitatile.
Am plecat doua zile la Sibiu, unde am vazut cum e sa traiesti in liniste, facand cam ce-ti place. Ioana are timp sa-si redecoreze casa, sa vada documentare despre culturi pierdute (mi-a facut un DVD care zace in biblioteca de o saptamana), nu prea face diferenta intre luni si vineri, pentru ca lucreaza de acasa. Si pentru ca are casa ei, isi permite sa zaca pe terasa (ca mine) intr-o dupa-amiaza de vineri si sa traga un pui de somn. M-am simtit tare bine zilele acelea doua. Multumesc Ioana :).
Cu D, dupa ce am revenit in Bucuresti.
"Asa as vrea sa ne mutam si noi la Sibiu!"
"Dar Brasov ce-are?"
" Da, ar fi ok si la Brasov. Si sa ne deschidem un magazinas de boardgames. Chiar, ca nu exista asa ceva acolo...Crezi ca ar fi piata?"
" Probabil ca da. Si ar fi fain sa avem o casa in care sa putem si sta, si sa facem magazinul undeva la parter."
" Da, si eu as deschide si o ceainarie/cafenea/galerie, unde as putea si picta...
Oare cat e o casa in Brasov?"
...o casa in Brasov e mult mai mult decat ne-am putea noi permite. Deci si ideea asta ramane deocamdata un vis. Dar tare mi-ar placea sa scap din Bucurestiul asta prafuit si stresant.

Alerg de cateva ori pe saptamana prin parc sau la sala. Nu am un tonus prea bun, dar m-am obisnuit, mai ales alergand singura cu castile in urechi. Si azi am reusit sa dau roata Cismigiului fara sa ma opresc sau sa gafai. Cu sprint la sfarsit (aplauze in public). Dupa care m-am intors acasa si mi-am vopsit unghiile de la picioare cu rosu. Si momentan astept sa se faca un amalgam de orez si legume de pe foc, in care o sa pun sos de soia. Si o sa visez la casuta mea din centrul vechi al Brasovului, plina de boardgames, zane si picturi fantasmagorice.
E o mierla care si-a facut cuib undeva vizavi (contrar asteptarilor, in Bucuresti mai exista cativa copaci) si canta aproape tot timpul. Ciudat cum se amesteca cu sunetul masinilor care trec. Pana la urma lucrurile frumoase din viata nu depind de munca. Stiu ca e deja un cliseu treaba asta, dar de ce ne agatam cu atata vehementa de ea?

Still underneath the surface

2009-05-19T00:45:00.000-07:00

Inca in fantana cu melancolie. Am amanat ideea de a scrie macar o vreme. Tot mai scriu in cand asa ca what the heck am zis sa pun si in pixeli.
Sunt intr-o stare de semi-adormire. Desi am cateva (prea putine si prea putin interesante) proiecte noi, ignor ziua. Parca mi s-ar topi incet creierul. Ajung acasa si lancezesc. Cred ca dau incet intr-o stare patologica pentru ca in afara de inghetata, nu prea am pofta de nimic. God bless Ice cream.
Scot cate un cuvant catre colegii mei. Daca s-ar putea sa nu interactionez deloc ce bine ar fi.
Apoi m-am gandit ca ar trebui sa fac ceva cu mine, macar sa arunc o sfoara peste marginea putului cu melancolie. Daca nu se prinde de nimic, asta e.
De citit carti de automotivare. Din alea care te ajuta sa-ti dai seama (if!) ca esti bun de ceva in viata.
De mancat totusi cat mai multa inghetata.
De dormit cat mai mult (profitat de starea asta de somnolenta continua) si visat macar ceva constructiv, pe care sa-l pictez apoi.
De vazut filme, cat mai multe filme. Inghetat creierul si mintea in starea vegetativa cu ochii lipiti de ecran. Sweet forgetfulness.
Nu stiu de ce, am senzatia ca cele de mai sus nu ma vor face sa ma simt mult mai bine.
Am pictat saptamana trecuta (inainte sa pic in butoiul mai sus mentionat) o imagine destul de draguta. Inspiratie pentru picturi nocturne de la Stephanie Pui Mun Law - www.shadowscapes.com.

Official failure

2009-05-11T06:19:00.000-07:00

Well now, asteptarea de cateva luni a luat sfarsit. Si nu in modul cel mai fericit.
Pe scurt, mi-am dorit o pozitie, am aplicat la ea, si nu am fost aleasa dintre finalisti. Si nu la modul frumos, ci la modul *other corner screaming "anyone BUT her!!!"*
Partea buna e ca macar s-a terminat. Stim o treaba, e pusa pe masa si acum putem purcede mai departe.
Ce se intampla acum:
vorba Deliei "Pe o scara de la 1 la 100, cat de suparata esti?" "Aaa, nu-s asa suparata. Sunt pe la 40 - 50." "Esti undeva peste 50."
tot vorba Deliei "Si acum cum te simti?" "Sunt plina de sictir...cam din martie incoace." "Hmmm, martie, aprilie, mai...cam multe luni de sictir. Tre' sa-i dai cumva drumul, ca ai o galeata plina, si se vede."
Ma voi duce acasa si ma voi baga in pat, cu o cutie mare de inghetata. Sau eventual cu o baie in ulei de trandafir inainte. Si eventual cu un cocktail. Tot e bun si rejection-ul la ceva. Ai un motiv sa te remontezi dupa aceea.

insanity lurkes over the corner

2009-05-06T00:33:00.000-07:00

Un post de jurnal, mai putin de blog.
Uneori mi se invalmasesc gandurile, in special dimineata, in drum spre munca. Se creeaza un zumzet in mintea mea. Incep sa scriu, in minte, ca sa trec pe hartie sau pe ecran, mai tarziu - dar odata ce intru pe usa de sticla, totul dispare. "Neatza." "Neatza." Sunt inca un pic pierduta. Apoi ma asez la birou si apas pe buton. Si totul se cristalizeaza, ingheata frumos si devine clar, business-like si incolor.
Ma gandesc ca lumea asta din mintea mea o sa-si ceara partea la un moment dat. O sa ma scufund complet in vise, desene, muzica, franturi de carti si imagini. Nu o sa mai recunosc pe nimeni si o sa stau toata ziua in pat, in semiintuneric. In fiecare dimineata simt cum imi aluneca un calcai in groapa asta pe care mi-o sap singura. Si cumva...imi doresc sa cad cu totul in ea, sa ma abandonez nebuniei care ma pandeste dupa colt. To the sweet insanity, sweet escape.

Dexter...

2009-04-22T05:15:00.000-07:00

..nu, nu e vorba de tipul mic, cu laboratorul, care are o sora pe nume Dee-Dee, si care vorbeste cu un usor accent est-european.
E vorba de un ucigas in serie care isi alege cu grija victimele. Pentru ca nu se poate controla si trebuie sa omoare, alege doar pe cei care merita asta. "Dexter the Avenger", "Dexter the Dark Defender" ('wtf??!') si alte nume pompoase...dar Dexter e departe de a fi un erou.

M-am surprins considerandu-l aproape simpatic. Cum e fascinat de his "Dark Passenger", care din cand in cand (de obicei la luna plina, hah ce coincidenta) trece in prim plan si trebuie - I mean, trebuie sa omoare.
Si bunul meu coleg Bogdan care mi-a imprumutat cartea, spunandu-mi ca daca ar fi sa aiba si el un Dexter, as fi eu. Iar surpriza nu e ca ma simt eu apropiata (freakishly so!) de Dexter...ci ca am descoperit putin din Dexter in el. Mwuhahaha. Si el isi traieste viata de birou cumva de complezenta. Trebuie sa merg la masa cu oamenii. Trebuie sa ies in oras. Trebuie sa am o prietena pentru ca asa e uman (eh, ok, in cazul meu macar D nu e elementul uman, ci cel obsesiv-patologic, care s-a integrat de mult).

Finally, am avut un cosmar (iar eu nu am cosmaruri prea des, doar vise frumoase si calatorii onirice) alimentat de imaginile grotesti si hacuirile de membre din carte. Am visat ca venea (din nou?!) sfarsitul lumii, ca fugeam pe o scara de bloc si ca m-am privit intr-o oglinda cu fata vinetie, cu pete rosietice. Apoi m-au luat oamenii in alb, mi-au infipt o seringa in picior si se pregateau sa ma inchida la nebuni (oh, finalmente subconstientul mi-a sugerat ca ar fi cazul...).
De obicei ma trezesc in punctul fara iesire al cosmarului. Am aceasta abilitate, fara sa stiu cum mi-am format-o. Dar aici nu am putut. M-am zbatut, am reusit sa scap, dar ramaneam prizoniera in vis. Asa ca am insfacat un pumn de instrumente ascutite de pe masa, mi l-am infipt in abdomen si m-am aruncat in fata unei masini. Nu mi-a curs sange, nici macar nu ma durea, iar corpul meu a ricosat plutind din fata masinii. La dracu, m-am gandit, nici asa nu reusesc sa ies?!
Dar m-am trezit, in zgomotul usii de la bucatarie care se zbatea, zgaltaita de curent.

Me - the Supergirl

2009-03-31T23:44:00.001-07:00

Lately vorbeam cu Alexandra, my boss, despre cineva care ar trebui sa creasca mai mult, mai repede, si pe care am vrea sa o ajutam. Eu ziceam ca poate nu toti oamenii pot sau vor sa fie overachievers. La care ea mi-a raspuns ceva asemanator cu "Pai da, nu toti care se compara cu tine. Nu toti pot sa revolutioneze recrutarea."
"Dar n-am revolutionat nimic."
"Ba da, nu poate oricine sa vina cu idei asa out of the box si sa traga tare cu munca asa cum faci tu."
"Dar n-am tras asa tare cu munca!"

Chiar daca m-a facut sa ma simt destul de bine faptul ca sunt apreciata, si ca cei care imi decid marirea de salariu considera ca imi dau sufletul pe baricadele companiei (desi Alexandra herself nu cred ca e genul care aproba, uman vorbind, lucrurile astea)...m-a pus un pic pe ganduri.

Oare nu imi creez singura asteptari? Vreau sa demonstrez mereu ca realizez ceva. Si din moment ce nu consider ca ce fac eu e mare lucru, ma astept ca si ceilalti sa poata avea aceeasi prestatie. Which is wrong.

Am gasit o carte - din pacate nu stiu cand o sa apara si in Romania) - care cred ca a fost scrisa pentru mine.
"A Supergirl is a young woman who wants to be a perfect 10 at everything she attempts. She wants to have a degree from a great college, to have a great job, to do great work and quickly ascend the corporate ladder, to be pretty, to have great friends, to have a boyfriend or a steady stream of hook-ups, and more broadly, to be charming. And on top of it all, the Supergirls want to make doing everything appear as though it comes naturally to them. The book delves into the world of the Supergirl and how the most dangerous effect of being a Supergirl is not only competing against other Supergirls, but competing against themselves which is a destructive habit that Liz found can often lead to depression and other emotional disorders."

Este o perioada de stagnare. Nu prea recrutam. Ma concentrez pe un pic de Employer Branding, pe proiecte mici si strategice, si astept sa se ia decizia in legatura cu viitorul meu assignment. Ma simt ciudat facand lucruri pe care deja le stapanesc. Vreau un nou mare proiect challenging, sa invat lucruri noi, sa ma dau cu capul de probleme.
Apoi ma gandesc ca ar trebui sa ma bucur de perioada asta cand pot sa ma relaxez, sa nu mai "trag asa tare" si de exemplu sa scriu posturi de blog la 10 dimineata intr-o miercuri. Si sa fiu mai putin supergirl.

Twilight

2009-03-30T00:22:00.000-07:00

Mi s-a mai intamplat asta de mult. Cand aveam 12-13 ani si ma uitam la seriale ciudate de desene animate, care ma captivau. Ramaneam agatata in lumea aceea. Mi s-a mai intamplat mai tarziu, cu Dosarele X si mintea Danei Scully.
Dar de mult nu m-am mai identificat atat de bine cu atat de multe personaje. Gandurile Bellei, ale lui Edward si Jacob in mintea mea. Brusc o sete de sange, de intunecat si de ascuns. Caut orice frantura de informatie care ar putea completa sirul de ganduri scrise deja in mintea mea.
Se cheama ca ma obsedeaza putin. I used to call this phase "moonlightning". Un fel de suspendare in timp si spatiu, intr-un loc din mintea mea, unde sunt un alt personaj. Sunt Bella, sau Edward, sau Jacob, sau Alice, si in jur e ceata si sunt brazi si copaci de o culoare verde inchis. Si ma simt ca acasa.
Desi ieri seara nu m-a impresionat in mod deosebit finalul cartii (eu as fi incheiat-o altfel), asta nu m-a oprit sa continui sa ma gandesc la ea. Ca si cand toate cele 4 carti ar fi o rostire continua in interiorul meu, un univers complet care incepe sa se roteasca in mintea mea.
Therefore, m-am bucurat nespus cand am gasit "Midnight Sun", povestirea lui Edward. Si ma scufund, din nou, in gandurile altcuiva, care devine eu, pentru un timp.
[Edit] Mi-am adus aminte cand am mai simtit asta. Acum aproape 9 ani. Cand citeam "Pacientul englez" si eram pe rand Hana, Almasy, Kip. Cand obsesia de a patrunde in mintea lui Almasy si de a-i intelege iubirea s-a transformat in obsesia de a patrunde in mintea lui D...si apoi in obsesia pentru D. Si de fapt, e o indragostire de o carte, de o lume, de niste personaje, de niste emotii pe care ajung sa le simt si eu.

Wedding jitters

2009-03-27T01:11:00.000-07:00

Am avut un vis care probabil va deveni definitoriu in cateva (mai multe luni). Ca era ziua nuntii si nimic nu era gata. Eram imbracata in rochie de mireasa, cu voal pe cap, si alergam in Rasnov, in centru, cu cativa oameni (prieteni, cred). Trebuia sa mai ajung acasa pentru ca uitasem ceva si apoi la petrecerea propriu zisa.
Mi-am dat seama brusc ca nu aveam pantofi si nici rochia pe care mi-o dorisem, si ca voalul era cam de perdea. M-am gandit ca nu ma machiasem si cocul mi-l prinsesem singura.
In schimb, eram fericita. Imi amintesc ca era soare si ca de fapt nu conta asa mult rochia, sau fardul, sau coafura. Si pana la urma, asta e cel mai important.

My Wishlist

2009-03-02T11:01:00.000-08:00

De ziua mea, imi doresc...
Sa nu fac 27 de ani ci perpetuu 17.
Sa iau jobul pe care mi-l doresc si pe care il astept de aproape 3 ani.
Sa pot desena ceea ce simt, sa creez din nou o imagine care sa ma surprinda mereu, in care sa vad o sclipire a geniului de dincolo de mine.
Sa gasesc carti care ma inspira si muzica de care sa nu ma satur.
Sa nu am senzatia ca ma pierd, ci ca sunt in fiecare zi mai tangibila, in interiorul meu. Ca un cristal care se sparge si se recompune in diverse forme.

De asta wishlistul meu de cadouri mi se pare prozaic, superficial si incolor.
Brusc un eau de cartier nu mai are farmecul de altadata.

Today, for some reason, I am happy...

2009-02-27T00:43:00.000-08:00

Vinerea e o zi tare frumoasa. Ziua in care citesc blogurile pe care le urmaresc. Nu-s multe, dar in circa o saptamana se strang destule postari care ma inspira.
Iar azi am ascultat (din seria "pe repeat")...don't kick me..."Jai Ho" din coloana sonora a lui Slumdog Millionaire. I know, e o semi-manea..dar am o parte cat se poate de comerciala care se simte atrasa de muzica asta cu tenta orientala. Si imi place pentru ca e atat de optimista.
Cum spuneam, am senzatia aceea pozitiva ca toate piesele cad cum trebuie, si ca ceva bun se intampla. Daca as putea sa arunc o privire cateva saptamani mai incolo, sa vad...(Imi doresc un anumit job foarte mult - atat de mult incat ma intreb daca o sa-l iau, ce o sa imi doresc mai departe... - si sunt foarte curioasa daca senzatia asta de bine o sa se transforme si in realitate).

Otherwise, azi e soare deci coeficientul de bien-etre creste considerabil.
Trebuie sa primesc martisoare, flori si sa ma gandesc ce vreau de ziua mea.

In alta ordine de idei, am terminat de citit recent "Neverwhere", a lui Neil Gaiman, care e un geniu...Actiunea (foarte dark and broody) situata intr-o lume paralela, de sub Londra (London Below), cu protagonistii Door (o fata care poate deschide usi, oriunde, cu parul rosu si imbracata intr-o rochie de zdrente dantelate), Marquis de Carabas, personaj creat dupa chipul si asemanarea Motanului Incaltat, si preferatul meu, Old Bailey, care locuieste pe varful unei cladiri, creste pasari si e imbracat din cap pana in picioare in pene si puf. Ei fug prin catacombe de doi ucigasi platiti sa o prinda pe Door, stau de vorba cu ingerul Islington si cauta o cheie care sa deschida portile catre Rai. Desi are un happy-end rapid si previzibil, cartea e foarte vizuala si plina de un umor sardonic.

...si am mai gasit un site foarte interesant si ca de obicei with a dark twist:
http://www.enchanteddoll.com/

enjoy spring...

Crisis. readjustment

2009-02-13T03:37:00.000-08:00

Au inceput sa se inchida magazinele pe Calea Victoriei. Hugo Boss are vitrinele goale de vreo 2 saptamani. Oare atata dureaza reinnoirea colectiei pentru primavara? Ma indoiesc.

Peste tot scad marjele, profiturile, vanzarile, salariile, se taie capete.
Facem scenarii, de la cele mai inspaimantatoare, la cele la care aproape nu indraznim sa speram.
Afara iese din cand in cand soarele.
Mai aflu o veste buna - Darwi si-a gasit in sfarsit job. Poate ca zilele nu sunt atat de negre.
Vine primavara.
Punem bani deoparte, bem ceai in cana de plastic si reinventam garderoba existenta.
Ciudat ca in afara de un pic de grija in the back of my mind, adaptarea asta ma anima. Ma gandesc la cat de bine aratau femeile in anii 30, desi nu cred ca aveau bani sa se aranjeze la coafor in fiecare zi. De-abia o sa aruncam si noi consumerismul la cos, si o sa apreciem mai mult ce avem.

Interconnectedness

2009-02-08T08:10:00.000-08:00

http://fiftypeopleonequestion.com
Am gasit un site foarte cool, si in timp ce ma uitam la filmulet si ma gandeam de ce mi se pune un nod in gat, mi-am dat seama de un lucru.
Acelasi motiv pentru care mi-a placut atat de mult ideea lui Jonathan Harris de a filma "povestile" oamenilor.
Acelasi motiv pentru care imi place sa fac interviuri. Sau sa tin training. Sau sa fac coaching.

E nevoia de a ma simti conectata la un "ceva" care arata ca o minge de calti - gandurile, perceptiile si sentimentele celor din jur, sau de peste mari. Suntem atat de complicati si totusi atat de simpli toti.

You've grown to be quite ugly, my darling one...

2009-02-05T01:38:00.000-08:00

Am dat (probabil intamplator) peste blogul Deliei. Acolo unde ma asteptam sa fie ganduri profunde, scrieri alambicate si cuvinte care ma fac sa vreau sa citesc mai mult, mai des...am gasit macro-urile simple si linkuri la filmulete de pe TED pe care le vazusem acum cateva luni.
And you're no more beautiful to me, ma gandesc cu o satisfactie rautacioasa. Un fel de oglinda "cine-i cea mai fascinanta din tara?"...
But that doesn't stop me from missing you, or who you were to me.

The Joys of Facebook

2009-01-20T08:06:00.000-08:00

Am descoperit ca schimbarea statusului pe Facebook poate sa-ti aduca mai multe congratulations decat "la multi ani" de ziua de nastere :) cel putin in cazul in care anunti ca te casatoresti.

Mult prea tare....

2009-01-15T05:20:00.000-08:00

Dupa ce am chicotit in fata ecranului cateva minute, m-am gandit ca randurile astea merita puse aici pentru posteritate:

Afumaţi - Neversober
Urlaţi – Gimme Some Noise;
Constanţa - The Steadiness;
Slobozia - A Very Wrong Local Tradition;
Călăraşi - Silly-dressed Folks on Horses;
Piteşti - Youdohide;
Oneşti - The Sincere;
Huşi - Shoo;
Buhuşi - Boo ;
Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community;
Slatina - Slut Tina;
Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar;
Buzău - Really Fat Lip;
Năvodari - Networkers (merge şi Admins);
Dor Mărunt - Miniature Melancholy;
Voluntari - Town of Unpaid Assistants.

Catre cine a avut imaginatia si vocabularul :) jos palaria...

Tiefer, tiefer, irgendwo in der Tiefe gibt es ein Licht...

2009-01-13T11:45:00.000-08:00

("mai adanc, undeva in adancuri, exista o lumina")
Ascult Kate Bush lately, iar asta e din "Hello Earth" - o muzica destul de veche (anii 70-80), uitata si totusi foarte alambicata si interesanta, kinda brings chills up my spine. Si cred ca putini dintre cei care asculta Within Temptation sau Placebo stiu ca "Running up that hill" e compusa de ea.

M-am despartit de blog pentru ca am traversat o perioada mai grea, care a culminat cu hipertensiune, investigatii, tratament, mici depresii, ratacire, aplicare la LSE, respingere, iar un pic de depresie, ai mei care se despart.
Totusi..D. m-a dus la Paris cadou de Craciun, where he finally proposed, with a magically beautiful ring.

Am fost azi la un medic Ayurveda care mi-a spus ceea ce de fapt stiam oarecum - ca toate micile mele boli - hipertensiunea, migrenele si gastrita - au o cauza psihosomatica...zis foarte simplu, ma agit, iar eu nu sunt construita pentru asta. I'm an underwater thing, and I treaded into the fire.
Asa ca m-am apucat din nou de scris, de citit si de cantat singura prin casa (falsez ingrozitor).
It kinda brings balance back.

In alti oameni

2008-11-04T06:17:00.000-08:00

Recent am avut de-a face cu doi oameni care au insemnat destul de mult pentru mine in trecut, si am siguranta ca cel putin pentru unul din ei, si eu am insemnat foarte mult.
A fost ciudat sa-mi vad cuvintele in mintea si in sufletul lor. Ciudat sa regasesc parti din mine din trecut, intiparite in ei. Brusc ideea de "leaving a mark" devine palpabila. Ma face sa ma gandesc cat de vulnerabil devii atunci cand esti apropiat de cineva.

Ways of managing depression

2008-09-19T22:44:00.000-07:00

Din pacate, cum nu sunt analist financiar sau consultant politic, ma refer aici la depresia psihica. I have my issues, si ele se cheama schimbari bruste de dispozitie. Sunt oarecum "prapastioasa" ar zice unii.
Ma tratez cu:
1. Sex & the City, Gossip Girl sau orice serial comercial care arata femei/fete frumoase, bine imbracate, care au si ele probleme existentiale.
2. Work-girl.blogspot.com sau alte bloguri scrise de (din nou) femei care au simtul umorului autocritic.
3. Comedioare ieftine americane, cu happy-end.
4. Cum nu am energia necesara cititului (in depresie, creierul meu intra in stand by si recita in continuu "nu sunt buna de nimic, viata mea nu are sens"), singurul lucru pe care il pot ingurgita sunt revistele. Care ma imping la...
5. Shopping. Ce surpriza! Iluzia ca un lucru frumos cumparat ma va face pe mine mai interesanta...e doar o iluzie.
6. Intalnitul cu alti oameni sau scufundarea in alte vieti. De obicei insa intai ii plictisesc eu pe ei cu problemele mele, dar norocul meu e ca sunt oameni rabdatori, care din fericire tin la mine. De cele mai multe ori apreciez acest lucru. Desigur, daca sunt oameni mult mai apropiati (gen D, cu care de fapt nu ma intalnesc, pentru ca e tot timpul prin zona), ajung sa ii invinuiesc pentru starea mea si atunci lucrurile nu mai merg in directia buna. Dar, then again, D se incadreaza si el in categoria de mai sus.
Bottom line...afara e o zi destul de frumoasa. Ramane sa vad daca o sa ies sa vad ziua Bucurestiului cu circul aferent sau o sa stau in pat sa-mi plang de mila.

Setting free

2008-09-08T04:53:00.000-07:00

"I freed myself from my family
I freed myself from work
I freed myself, I freed myself
And remained alone" (PJ Harvey, Silence)

Din cartea Presence (Senge si Otto Scharmer) am invatat urmatoarele:
1. There's a greater awareness that comes with silence and listening. Daca iti lasi deoparte modul in care vezi lumea, toate lucrurile care te tin (cariera, prieteni, casa) si vezi fundamentul, atunci intelegi. Poti face acest exercitiu fie constient, fie fortat de imprejurari (o criza in familie, boala, deces). De exemplu - tipul care e diagnosticat cu cancer, si incepe sa faca doar ce e important.
"Mindfulness makes it possible to see connections that may not have been visible before. But seeing these connection doesn't happen as a result of trying - it simply comes out of stillness".
2. Suntem conectati cu lumea/universul/natura si am cam uitat de treaba asta. Ne-am fragmentat si gandim pe bucatele, in reorganizari si in "return on investment". Nu mai stim cum sa "adaugam" la fondul deja existent al umanitatii. Suntem fiecare pentru el, iar asta ne distruge. Vrem totul mai repede, mai mult, mai eficient. Lumea nu functioneaza asa.
3. Toate piesele interconectate (noi) se indreapta intr-o directie, dar fiecare piesa poate "simti" directia la un moment dat. Ma gandesc la roiuri sau la stoluri de pasari, sau la bancuri de pesti. Iar daca asculti, poti simti forta unui "viitor care sta sa se intample". "The core of presencing is waking up to who you really are by linking with and acting from our highest future Self, and by using the Self as a vehicle to bring forth new worlds".

But then again, toate lucrurile astea au venit din modul in care am citit o carte in vremea in care imi puneam intrebari fundamentale. Probabil pentru altcineva nu ar face atata sens.
Intr-un fel, schimbarea nu are sens daca nu vine din tine, daca samanta ei nu e deja in interior.

Lifetime crisis

2008-08-29T11:04:00.000-07:00

I am quite restless. Din nou scriu in gand, si cum pagina asta a ajuns din pacate cam singurul loc in care mi-e foarte comod sa scriu, pentru ca e in acelasi timp publica si necitita, here goes...
I am quite restless. Am facut vreo 5 desene in ultimele 3 zile. Ascult PJ Harvey si mi-am pregatit o baie cu lavanda. Dar nu stiu daca asta o sa ma ajute sa trec peste criza de identitate de acum.

Ma agat prea mult de ideea de casatorie..sau de cerere. Ajung sa cred ca fie o sa plec, fie o sa refuz in momentul cand va veni. Iar dezamagirea si frustrarea ma fac sa fiu agasata si rea cu omul pe care in mod normal il iubesc.
The little crooked world isi cere dreptul. Dincolo de asta, am o stare de hipersensibilitate combinata cu extrema INUTILITATE. Nu sunt facuta sa fiu corporatista. Da, pot sa fiu in business, pot sa am succes dar nu ma va face fericita sau implinita. Eu vad imagini, eu pot crea imagini, din sunete, din stari, din muzica, din emotii. De ce ma irosesc la birou?

Citesc o carte geniala si incerc sa prelungesc perioada ei - "Presence" de Peter Senge si Otto Scharmer (multumesc, Ana!) zice ca daca te opresti din tumult, stai, asculti, incerci sa intri oarecum intr-o comuniune cu ceea ce e dincolo de tine, incepi sa vezi "the big picture", si cum tu esti o parte din acest big picture, iti dai seama incotro merge lumea. "you become part of the emerging future" - te duci cu valul, nu in contra lui.

Dar eu nu imi dau seama unde e valul meu.
Incerc sa "ascult" de cateva zile. Zilele astea au fost o tortura inceata. (nota: creierul unei femei - si in special al meu - nu se opreste niciodata din zumzait! Ii spui "taci!""..deci maine trebuie sa merg cu masina la birou ca dupa aceea trebuie sa ajung la x..." )
Am reusit totusi sa ajung la o prima teorie.
Toata ideea de mai sus cu "prezenta" se bazeaza pe ideea sistemelor. Un sistem este mai mult decat suma partilor si totusi in fiecare parte, sistemul este prezent la scara mai mica (fractali). Intr-un sistem, dicteaza componenta cea mai flexibila. Deci componenta care "vede" incotro se indreapta sistemul, il va "preveni" si va deveni liderul acestuia. Dar ca sa vezi ar trebui sa iti dai seama care e sistemul din care faci parte. Si toti facem parte din varii sisteme, some humanly built, some nature built, si cel mai disturbing este sa te gandesti ca faci parte din cel numit mother Earth. OK, dar il punem pe asta deoparte. Daca "asculti", iti dai seama de ce reactioneaza unii oameni in anumite feluri, de ce anumite organizatii nu functioneaza, si basically what we all do wrong. Patternul care iese din imaginea asta e destul de ingrijorator.
Am avut un vis azi noapte, in care mi se spunea de ce lumea se duce naibii, ca e in aceeasi faza cu cea a lunii (si a mea personala) acum - luna in descrestere, aproape noua. Dying and turning black.
Apoi mi-am dat seama ca dincolo de luna noua, totul incepe sa creasca la loc, si m-am gandit ca poate si alti oameni simt asta. Cel putin, e o speranta.

3 carti in 2 saptamani

2008-08-19T23:19:00.001-07:00

Mi-am luat 3 carti pentru vacanta.
Eat, Pray, Love (sau in romana tradusa cam aiurea "Mananca, Roaga-te, Iubeste") de Elizabeth Gilbert e un jurnal al unei femei cu o viata distrusa dupa un divort si o aventura nereusita, care isi ia lumea in cap si pleaca un an in lume. Dar la modul planificat - 4 luni in Italia, pentru a savura viata, 4 luni in India, pentru a se regasi spiritual, si 4 luni in Indonezia...pentru ca asa ii prezisese un vraci local cu ceva vreme in urma. Desi in aparenta destul de cheesy si Coelho - like, cartea are un mic umor auto-ironic care m-a facut sa o apreciez pe "Liz", si o gramada de detalii despre ce ajungi sa afli si sa simti daca iti deschizi urechile, ochii si te opresti din a-ti face griji si a gandi prea mult.
Dulce Companie de Laura Restrepo sau cartea cu ingerul pe coperta. Care nu mi-a prea placut, nici din cauza decorului sordid de Columbia, care a ajuns sa ma urmareasca in vise, nici din cauza finalului in coada de peste. Nu se stie daca ingerul era sau nu intr-adevar esenta divina sau un biet schizofrenic autist, si mi s-a parut ca lipseste o scena de varf care sa te faca sa-ti pui intrebari...
Inca o zi de Mitch Albom care m-a intristat foarte tare ( "so sad like a good book" cum zice Tori Amos), pentru ca e vorba despre un jucator de baseball ratat (de ce in toate cele 3 carti e vorba de oameni ratati???) care incearca sa se sinucida. Undeva dincolo de hotarul intre viata si moarte se trezeste intr-o dimineata luminoasa, ca o zi obisnuita, insa cu mama lui...toate bune si frumoase, daca mama n-ar fi murit de mai multi ani. Ceea ce demonstreaza ca cine te iubeste cu adevarat te poate transforma, chiar daca esti o fiinta lipsita de orice speranta.
Si mi se pare ca tatuajele cu "Love, Mom" nu sunt asa de deplasate after all...

Franta - sau cum am devenit fan al Bretagnei

2008-08-19T04:39:00.000-07:00

Am fost in vacanta aproape 2 saptamani. 11 zile de road trip prin Bretania. 1200 de kilometri si o masinuta destul de simpatica (C4 rosu - D ma intreba cat as fi dispusa sa platesc pentru pilotul automat de care eram foarte incantata)...

Concluzii:
1. La Paris exista mai multe bistro-uri decat supermarketuri - ceea ce la 30 de grade dupa mers 6 ore prin oras face procurarea apei un pic problematica.
2. Am inteles de unde numele de "French Pudel" - aproape toata lumea care are catel (si si-l poarta peste tot) are cate o javra isterica si minuscula.
3. Prea multi porumbei si - in zona marii - pescarusi foarte "prietenosi" cu turistii...adica cersetori de mancare.
4. Toata lumea care sta pe afara - pe terase, prin parcuri - face asta ca sa fumeze. Parca's mai multi chiar si decat in Romania..
5. Mitul turistului disperat se confirma cu coada de 300 m din fata de la Notre Dame si isi atinge apogeul cu busculada de la metroul de langa Tour Eiffel, noaptea la 12.

Altfel - les petits cites de charactere sunt intr-adevar foarte pitoresti. Oameni mandri de zona lor (cam cum suntem noi, ardelenii), o clima de "zi de april" cu nori in permanenta pe cer si vreme care se schimba la fiecare 15 minute, cu vant constant si uneori enervant, care provoaca dureri de oase, dar care pentru D era foarte refreshing, cu o patiserie delicioasa (Kouign Aman de incercat neaparat!)
Muzica de cimpoaie si o vegetatie foarte diversa. Flori pe marginea drumului. La noi nici iarba nu creste pe marginea drumului.
Am mancat 10 soiuri de branza si am baut toate soiurile de cidru.
M-am intins pe nisip pe o plaja alba.
Am mers cu avionul, cu trenul, cu masina, cu barca, cu vaporul, cu bicicleta.

All in all, cea mai buna vacanta de care m-am bucurat vreodata. All it takes is a bit of freedom.

Surescitare mentala

2008-07-28T00:27:00.000-07:00

Mi-am dat seama de ce eram atat de plina de energie in dimineata aceea de marti. E vorba de muzica - Coldplay si de scufundarea mea in Atonement.

Death & All of His Friends are o linie melodica ascendenta si triumfala intr-un fel
"No I don't wanna battle from beginning to end
I don't wanna cycle recycle revenge
I don't wanna follow Death and all of his friends"

Altfel, mintea mea lucreaza febril - visez infricosator de mult si de profund. Un sat/orasel din muntii Chinei, in plin razboi. In aceeasi noapte m-am intors acolo si incercam sa-i demonstrez cuiva ca e vorba de acelasi loc, desi padurea era verde si muntele inalt acoperit de nori. But I've been here before...

Usoare pierderi de memorie. OK, o sa traiesc in continuare, insa toate simptomele duc catre un surmenaj mental...de la ce oare, ca nu mi-am tocat mintea acum mai mult decat alte dati. Poate doar cu alte lucruri (vise, carti, scris, desenat, gandit planuri, scheme de viata, niveluri neurologice).

Iar ca sa incoroneze frumos ziua de ieri - un tip a carui viata as vrea sa o traiesc:

Other men's beds

2008-07-23T08:26:00.001-07:00

A sort of friend mi-a spus recent pe un ton foarte amar ca o casnicie ar trebui sa fie precedata de experiente anterioare. Ca marrying your highschool sweetheart e un pas sigur spre destramare, data fiind lipsa de maturitate emotionala. Din pacate stiu mai multe exemple de cupluri divortate sau despartite, pe motivul asta.

Ma gandesc ca dintre toate grijile, asta nu ar putea disparea. Ca e ceva dat, nu ai cum sa schimbi trecutul. Daca ai avut relatii trecute poti sa le lasi deoparte, sa inveti ce ai de invatat si sa te concentrezi pe prezent. Dar daca nu ai avut...ghimpele ramane acolo, intrebarea "Dar oare cum o fi cu altcineva?". E o lipsa pe care nu ai cum sa o umpli decat aruncand la gunoi aceasta lunga prima iubire.

Am raspuns ca oricum acesti cativa ani de fericire nu are cum sa ti-i ia nimeni. Nu ma voi casatori din inertie. Stiu ca am una din cele mai frumoase relatii pe care le-am vazut, si ca aerul din jurul nostru devine "fluffy", dupa cum mi-a spus Darwi.
Si am mai spus ca, anyway, daca ma pocneste dorinta, pot oricand sa aranjez un threesome :).

Limit Break

2008-07-16T01:19:00.000-07:00

In Final Fantasy , fiecare personaj are un "limit break" in momentul in care se apropie de moarte, in timpul luptei. Desi nu-s mare jucator de Final Fantasy, un limit break defineste personajul respectiv si poate sa fie la fel de savuros ca o scena de film inserata in joc. Sar scantei.

Parca atunci cand sunt mai obosita trag mai tare de mine. Am inceput sa merg la sala. In continuare incerc sa o vizitez pe bunica de cateva ori pe saptamana. Dar dupa cateva caderi (febra subita in weekend, gastrita care nu cedeaza la tratament) am luat decizia glorioasa de a pleca in weekend la mare. Vama Veche awaits!

Atonement - part 2

2008-07-10T22:42:00.000-07:00

Am trecut de jumatatea cartii. Filmul e si el promitator.
Pare sa fie cea mai buna ecranizare (ok, dupa LOTR si Harry Potter), care surprinde frumos atmosfera din carte. Atunci cand iti dai seama ca felul in care ti-ai imaginat tu personajele este exact cum ajung ele sa arate in film (mai putin Lola, insa ea e personaj secundar).

And the book...o port dupa mine aproape tot timpul. A ajuns deja scorojita, asa cum i se cuvine unui bun partener literar.
Descrierea razboiului - "He could not spit or swallow, he could not easily breathe, and he could not think. [...] Where the woman and her son had been was a crater. Even as he saw it, he thought he had always known. That was why he had to leave them. His business was to survive, although he had forgotten why. He kept on towards the woods."

Da, exemplarul pe care il citesc e in engleza. Raman la convingerea ca e cea mai buna modalitate de a patrunde atmosfera .

Atonement

2008-07-07T22:06:00.000-07:00

Din nou incep sa scriu in gand in timp ce merg spre birou, in timp ce ascult muzica, in timp ce citesc.
In metrou, bat ritmul cu piciorul. Tipul din fata mea ma urmareste de vreo 5 minute. Ridic brusc privirea catre el. Se uita in alta parte, incurcat. He is so young, barely 18-20.

Ce sa fac cu energia asta care ma invaluie uneori..daca as putea sa o canalizez intr-o directie! Nu e energie, e burst of meaning, e scanteie, e ceea ce se poate transforma intr-o imagine, intr-un post pe un blog, daca n-as fi uneori atat de limitata in bottleneck-ul catre lumea reala.

Sa citesc, sa ascult muzica, sa desenez, sa lancezesc intr-un pat in zilele toride de vara, sa beau apa cu gheata. and to make love all day long.
To whirl in a ray of sparks and to arouse passions.
I am so wasted here in this office.

"Suntem cu un picior in concediu...

2008-07-06T22:20:00.000-07:00

si cu celalalt la birou", zise Vlad Craioveanu azi dimineata. "Si nu prea stim cum sa abordam aceasta situatie".
Straduta cu birouri pe care lucrez plina de praf azi dimineata. Praf si soare printre frunze. Flori (buruiene) din alea albastre la marginea linii de tramvai. Se mai deschide o cladire de birouri. Metroul va fi din ce in ce mai irespirabil.
Solutii:1. Plecam dracului de aici la mare sau la munte (home:)) sau undeva unde e aer curat si cat mai putina lume; 2. Plecam dracului de aici forever.
Am vazut The Happening si da, intr-adevar am devenit o amenintare pentru planeta asta.

The Night Garden - the painting

2008-07-06T00:45:00.000-07:00

Never before, I tell you, never before have I ever been so happy while painting.
Niciodata n-am simtit o bucurie mai mare sa vad o imagine care existase doar in mintea mea, cum prinde contur si e ACEEASI.
This is art, this is my happiness.

N.A. Poza de mai jos nu e locul respectiv. E ce am putut gasi mai apropiat de gradina aceea.

Other people's words

2008-07-04T09:24:00.000-07:00

O explozie de cuvinte in jurul meu. Ma scufund in vocile voastre..oh you young people younger than me more alive than me.
Alex, Rox, Vick, Alma, Beb, Mo... so far from me and yet so close :)

O noua tema recurenta in visele mele. The night garden - e o gradina (promit sa o pictez si sa o pun aici - tema pentru week-end-ul asta) luminata de un felinar, intr-un oras. Ajung acolo doar noaptea. Am fost de doua ori. (N.A. Locurile din vise nu sunt inspirate din realitate - ele exista ca o lume paralela in care aterizez din cand in cand)...a doua oara intr-o masinuta, foarte fericita ca sunt aproape de ea, de acel loc pe care mi-l imaginez ca pe un Kensington Garden in care nu am fost dar cred ca seamana cu Cismigiul...merg pe stradute cu sens unic si ma invart in cerc, fara sa ajung la ea.

Acum citesc Ray Bradbury - Omul ilustrat. Quite scary prima poveste cu copii care isi ucid parintii in camera holografica. Reminds me of Ian McEwan - Gradina de ciment.
Ascult Coldplay - Strawberry Swing categoric cel mai bun cantec.
Am intrat in diverse interviuri fara sa am perspective de a pleca din tara - cel putin pentru moment.
Un weekend de mers la mare, canicular. Stau cu bunica cateva zile, dorm savuros cate 9 ore pe noapte in vechiul meu pat. Totusi nu e de ajuns. too damn tired.

Bogdan E - "daca o sa innebunesti intr-adevar, o sa te crezi Alice in Tara Minunilor". Yes please, cu ciorapi in dungi alb-negre.

Nu mai am chef

2008-06-10T07:21:00.000-07:00

Nu mi-am terminat cartea. Desi mi-am cumparat 8 carti noi de la Bookfest (una este Alice in Tara Minunilor si Behind the Looking Glass pe care s-ar parea ca o colectionez...), nu m-am apucat sa le citesc.

Imi doream o carte care sa ma loveasca din plin. Am (re)gasit-o - Scafandrul si Fluturele, pe care am citit-o de mult la British Council, printre cursuri de conta si carti de management, in sesiune. Mi s-a parut atat de deosebita atunci. Acum nu am reusit sa trec de pagina a doua, ca m-a pornit depresia. M-am asezat pe o bancuta langa standul Humanitas si am plans un pic. Am asteptat sa-mi treaca. Am ramas ca lovita de tren pentru restul serii.

Bunica e in spital. Asta am aflat-o a doua zi dimineata, cand m-au chemat sa stau langa ea, impreuna cu tata si cu paramedicii. O alta zi traita intre pereti galbeni-gri, asteptand o veste de la medici. Acum e in regula...dar stim ca nu va putea fi la fel.

Otherwise - Ursula Le Guin si Terry Pratchett la un stand cu carti americane. Poza mea cu magnolii din Karlovy Vary pe desktop. Ziua lui D care nu curge tocmai asa cum ar trebui. Noua mea pasiune pentru gatit, in special cu diverse mirodenii. Invat japoneza.
Si totusi traiesc cu senzatia ca in jurul meu e o perdea semitransparenta si ca dincolo de ea e o fereastra.

Violoncel

2008-06-05T00:02:00.000-07:00

Am Cafe del Mar. "Cancer" - o melodie care contine o linie foarte simpla, de violoncel. Ascult la birou, in timp ce fac rapoarte de final de an fiscal.
Dupa care o sa ma duc acasa, sa pictez si sa lancezesc intr-o lumina portocalie de final de zi.

Salinger - Franny si Zooey. "Tu, care il cauti pe Hristos intr-o rugaciune spusa neintrerupt, cauti o sfintenie pentru a te desprinde de lumea egoista din jur, nu poti vedea sfintenia din supa de pui pe care ti-o ofera mama ta?"
Acum citesc Omul nostru din Havana.
Parmeggiano adus de tata din Italia. "Bai, stradutele alea pavate, atat de stramte incat nu mai ramaneau decat 2 cm intre oglinzile mele retrovizoare si ziduri...sunt construite pe la 1600 si asa au ramas de atunci!!"
Ma duc la Bookfest. Sunt curioasa daca o sa gasesc altceva acolo decat teancuri de carti comerciale care nu-mi spun nimic. Sau teancuri de carti filozofice care nu ajung aproape de ceea ce caut eu.

Portishead

2008-06-01T06:41:00.000-07:00

Warning. A nu se asculta in stari semidepresive.
On the other hand, albumul este elaborat, ciudat si totusi ceva mai melodic (imi pare mie) decat cele dinainte (Silence, Magic Doors, Small si the terrible killing sound of Machine Gun).
Un album care trebuie neaparat ascultat la casti din alea mari, "adevarate" si pe cat posibil NU cand afara bate soarele, asa ca acum:(.
Nick Cave, Portishead, Radiohead - nu sunt muzici de vara, asta e clar. Nu sunt de zi, ci de miezul noptii, de irealitate.

Zilele trecute in Carturesti (petrecand 45 de minute, luand cate o carte in mana doar ca peste 10 minute sa o pun din nou la loc - mi-e teama de carti, asta dupa ce am inceput vreo 3-4 si nu le-am mai putut termina, din varii motive. Nu mai vreau carti mediocre, care sa treaca pe langa mine, o istorie interesanta si atat. Vreau o carte care sa ma loveasca din plin, pe care sa mi-o amintesc dupa ani, ca Dune, ca Ender, ca Terramare, ca Anais Nin, ca Valurile, ca Strainul...Mi-am luat in cele din urma Salinger si Graham Greene. Ah, si inca ceva. Parca sunt din ce in ce mai prost traduse. Iau o carte de Iris Murdoch in mana - am citit aproape tot ce a scris - si nu o recunosc. But...maybe it's me) ...cum spuneam, zilele trecute in Carturesti aud din varful urechilor cateva acorduri foarte pe sufletul meu - intamplator am trecut pe langa player-ul dosit in colt si am vazut ca era vorba de Cafe Del Mar - Dreams 4. Pus pe wishlist.

Visez din nou, de circa 2-3 saptamani. Vise colorate, pline, suculente. Cand pot, dorm cate 9-10 ore. Azi noapte - facusem 40 de ani deja si ma cuprinsese disperarea pentru ca nu imi aminteam unde zburase timpul. Mi se parea ca mai am atat de putin de trait si ca nu voi putea realiza nimic. Apoi mi-am dat seama ca rezultatul se masoara in diferenta pe care o faci in viata fiecarui om, cate putin, insa cate o pata mare pe o linie altfel subtire.
Dupa ce mi-am gasit "florile" (n.a. - vis cu "mesaj" ca ar trebui sa gasesc o anumita specie de flori - gasita ulterior la o tiganca din Amzei, pe numele lor "ciocul berzei") -parca trec din nou printr-o perioada de "sensibilizare". Darwi spunea ca simte asta cand mananca ananas (tried it, didn't work).
Sunt 3 pasi, sau trei trepte:
1. realising the beauty IS there - o hiperacutizare a simturilor...
2. capturing it - prin desen sau muzica (acum cateva saptamani inainte sa adorm, mintea mea incepuse sa cante de una singura...)
3. trecerea dincolo. atunci cand acea "frumusete" nu mai vine din jur. Nu o mai poti captura sau controla. Te controleaza ea pe tine. Mi-e teama sa ajung aici. E vorba de incapacitatea creierului meu de a "cope with it all". E o limita atat de fina intre scufundarea asta a simturilor, si nebunie.

Delia

2008-03-11T23:17:00.000-07:00

Vine un moment in viata unei femei, in care face o anumita varsta...sau in care decide sa isi taie parul cu mai mult de 10 cm. Ba chiar 20. E un moment critic. Zice, pe langa evidentul "am nevoie de o schimbare", "vreau sa stiu daca pot fi atragatoare si in alt mod"...dincolo de "oare el ma mai considera frumoasa"..."oare ceilalti ma considera frumoasa"...

Narcisismul asta te aduce la deziluzie. Fata mea arata ca dupa o explozie nucleara. Ma deprima teribil. Depind de niste confirmari din partea publicului. Jocurile din care te opresti chiar inainte de limita.
Anais Nin (adica dupa ce citesc Anais Nin) ma face sa gandesc in felul asta. More than wishing for love, wishing for sensuality. Infloresc, intr-un mod foarte rosu si carnal. Ma gandesc la Jane Mansfield a mea, la Delia, pe care n-am vazut-o de vreo 2 ani cred, si pe care mi-e teama sa o vad. Provoaca in mine o durere asemanatoare cu nostalgia (ca atunci cand ascult PJ Harvey si ma gandesc la Cluj, la toamna si la padurea aceea rozalie). So unattainable. D. says she sends me her regards...my sister, my killer, I guess that I miss you.

Orice se termina in "-ita" aduce calmul suprem dupa 7 zile

2008-02-21T00:19:00.000-08:00

Recomand tuturor oamenilor stresati o gripa usoara.

Nu numai ca oxigenarea creierului se face mai greu, se instaleaza o stare de moleseala si somnolenta continua, te simti sedat si usor absent... dar atunci cand trece... se instaleaza o vaga euforie (stii cum e cand te doare ceva rau, iei un calmant, si iti trece?), liniste si pace, plus simptomele de mai sus dar ceva mai ingaduitoare.
Asa ca esti suficient de "in puteri" cat sa nu fii tintuit la pat, insa lightheaded enough ca toate nimicurile sa treaca pe langa tine.

In alta ordine de idei - deliciile zilei - Norah Jones si Radiohead (In Rainbows absolut genial, comparabil ca si calitate cu Hail to the Thief - beat-urile si melodicitatea), plus Anais Nin - Henry si June - Anais cand inca era oarecum ingenua, self centered si ...mult mai apropiata mie ca si structura interioara. Sunt inca in prima treime a cartii.

Deadly furious

2008-01-30T03:19:00.000-08:00

...sau ca o pisica scoasa dintr-o cutie scufundata in apa rece.
Ca sa-l citez pe Terry Pratchett "In fact, the mere act of opening the box will determine the state of the cat, although in this case there were three determinate states the cat could be in: these being Alive, Dead, and Bloody Furious."

Stresul cauzeaza reactii incontrolabile de genul "Ce tampit esti!", "Chiar nu poti gandi singur?", "Ia mai lasati-ma dracu' in pace" sau "N-ar fi mai bine sa ma bag eu intr-o gaura sub pamant unde sa nu trebuiasca sa vad oameni sau sa vorbesc cu ei..."
Chestia cu sacul de box sau cu darts nu ajuta deloc. De fapt e pentru oamenii atat de aroganti care isi inchipuie ca altii sunt vinovati pentru faptul ca ei insisi nu se pot controla.

As vrea sa pot dormi. Noaptea, vreau sa zic. Sa nu mai urle vecina nebuna la 5 dimineata.
Autoironizarea e foarte folositoare in momentele in care esti tensionat...respectiv iti inchipui ca restul lumii sta agatata de fire metalice de celulele tale cenusii. What a stupid junk.

Self awareness vs. Self consciousness

2008-01-28T08:58:00.000-08:00

Self consciousness in vocabularul american inseamna "a fi constient de propriile tale-ti defecte", in sensul negativ...adica asa cum se simte femeia cand ii e teama ca i se vede celulita in toiul amorului.
(Daca ar sta cineva sa se uite la ea mi-as face mai degraba griji despre starea mentala si fizica a respectivului)
...
Self awareness pe de alta parte e ghiontul care mi se da uneori dimineata de ma face sa ma gandesc daca nu cumva stagnez. Stii senzatia aceea ca esti atat de ocupat incat nu mai faci nimic ca lumea? Si de fapt...de ce esti atat de ocupat?
Cu ce iti ocupi mintea atunci cand uiti de tine?
"sfera gandurilor lui era atat de restransa incat abia mai putea cuprinde un singur gand" (oho s-au dus vremurile cand citeam carti profunde ...) dar care e acela?
Ma gandesc ca mi-ar placea sa las in urma:
1. Oameni care sa spuna ca i-am ajutat sa-si gaseasca, macar pentru un moment, drumul
2. O carte sau un desen frumos (vezi mai sus, acelasi scop)
3. Un copil...(later on)
Si culmea e ca pe nici unul din cele de mai sus nu am reusit sa le fac la birou. Ei bine, am avut discutii lungi la telefon cu unii candidati, stiu ca i-am angajat intr-un job fain (cel putin la inceput)...dar mult mai mult am ajutat-o pe Alex cu proiectul ei de Coaching in AIESEC. In the end, daca nu ai scanteia in tine, n-o s-o gasesti la job. Mai degraba sa-ti construiesti jobul ca sa se muleze pe ce stii sa faci mai bine.

2007-12-27T23:42:00.000-08:00

Mergand azi de la metrou catre birou, in societatea glorioasa a oamenilor care lucreaza intre Craciun si Revelion (intre noi fie vorba, poate sa fie si o modalitate interesanta de socializare pentru workoholicii care prefera sa-si miste fundul din pat, in loc sa stea acolo cu laptopul in brate - plus ca primesti un bonus la imagine ;) ) ...asa, deci - in multimea deasa ca trei fire dintr-un cap chel, am observat cu stupoare ca proportia de sexe era undeva pe la 80% femei!!! Ce-i asta, oameni buni? Inseamna ca noi suntem mai proaste si mai disperate dupa munca? Sau ca majoritatea ne inchipuim ca institutia in care lucram o sa se inece daca nu suntem noi acolo cu stindardul in varf, sa o sustinem trei zile?
Offf...Drept pentru care macar savurez (cat poate fi vorba...) o zi de liniste in care nu zumzaie nici un telefon. Se poate si asa!

X mas cards

2007-12-20T07:35:00.000-08:00

Am vazut ceva frumos ieri pe drum spre metrou - la Posta de langa Amzei, o tanara madame care introducea un teanc de scrisori una cate una in cutia rosie. Plicurile erau roz si rosii. M-am intrebat daca mai scrie cineva scrisori pentru Mos Craciun. Apoi mi-am adus aminte de cartea lui Tolkien despre Mosul si Ursul Polar care scrie cu o gheara cand Mosul e bolnav - cum o fi sa fii copil si sa primesti scrisori de la Mos Craciun??

Inca imi doresc cartea asta de la Craciunul trecut, si sunt curioasa daca o sa o primesc sometime soon. :D

Evident ca am zambit foarte larg pe inca vreo 50 de metri pana la intrarea la metrou - de fiecare data cand mi se intampla asta ma gandesc ca oamenii care trec pe langa mine sunt contrariati..."cum adica, sa zambesti asa pe strada, ca prostul care rade cand isi aminteste de ceva."...cred ca e mai degraba stupid sa mergi incruntat cu capul in pamant, ca inutilul care nu vede dincolo de pasul urmator.

Work - between hell and whatever else there is

2007-10-29T11:59:00.000-07:00

Ce inseamna un manager. Fie poate sa iti deschida drumuri, sa sparga bariere pentru tine si sa te scoata din orice rahat posibil, sau poate sa iti arate cat de tare e el si cum stie mai bine sa respecte procedurile. Pe care evident tu ar trebui sa pleci capul si sa le accepti, ca doar altii ca el le-au inventat si din moment ce tu nu esti in locul lui, n-ai dreptul sa judeci.
Cel mai trist e cand cel de deasupra ta este din categoria cea buna, iar cel care ia de fapt deciziile este din cea din urma.

Dar in fine. Azi pe metrou in drum spre birou (I love metroul - imi da un ragaz de introspectie rapida in fiecare dimineata) mi-am dat seama ca pastrarea sanatatii mele mintale presupune altceva. Nu sa ma stradui sa pastrez un pic de timp pentru mine si lumea mea fantasmagorica, printre picaturi. De fapt sa traiesc in ea, asa cum imi doresc de fapt, si sa o aduc cu mine...in fond, munca mea e o modalitate de a-mi castiga existenta. Sa fiu un pustnic pe o insula inconjurata de ape ar fi cam plictisitor.
Evadarea IN cotidian este cu mult mai interesanta.

Lumea de dincolo - si joy of life

2007-10-13T10:52:00.001-07:00

Intamplator sau nu, am visat ca ma plimbam prin lumea mortilor, care era oarecum asemanatoare cu plaja din "Lost" - o padure langa o plaja, apa limpede in care am intrat pana la genunchi.

Ged si Arren din a treia carte "Earthsea" pe care am terminat-o in seara asta au ajuns in final si ei in acelasi loc, insa descris diferit..gloomy.

Si totusi mesajul cartii este unul foarte pozitiv -ca sa intelegi moartea trebuie sa o accepti. Iar daca o accepti, inveti sa pretuiesti viata. Fara aceasta "frica", fiecare zi este mohorata.

"Listen to me, Arren. You will die. You will not live forever. Nor will any man nor any thing. Nothing is immortal. But only to us is it given to know that we must die. And that is a great gift: the gift of selfhood. For we have only what we know we must lose, what we are willing to lose...
{...}That is the message that those who know how to hear have heard: By denying life you may deny death and live forever!
{...}You were born to power, Arren, as I was; power over men, over men's souls; and what is that but power over life and death? You are young, you stand on the borders of possibility, on the shadowland, in the realm of dream, and you hear the voice saying Come. But I, who am old, who have done what I must do, who stand in the daylight facing my own death, the end of all possibility, I know that there is only one power that is real and worth the having. And that is the power, not to take, but to accept."

Femeile si masinile

2007-10-11T01:03:00.000-07:00

Probabil o idee mai veche - dintr-un pillow talk acum cateva seri.

"Crezi ca eram frumoasa sau interesanta cand m-ai cunoscut?" (Intrebare incuietoare - nu o puneti niciodata unui barbat...e la fel ca cea cu "draga, crezi ca m-am ingrasat?")
"Pai...e greu de spus..." (as said..incuietoare) "...hai sa-ti exemplific altfel. Femeile frumoase sunt intr-un fel periculoase. Sunt ca masinile de viteza. Tanjesti dupa un Ferrari, te uiti dupa el pe strada, dar, sa fim seriosi, nu ti-ai lua niciodata un Ferrari ca sa te duci cu el la servici sau sa il folosesti ca masina de zi cu zi. In plus, e si foarte greu si scump de intretinut."
"Deci majoritatea barbatilor isi doresc Ferrari dar isi cumpara Dacii..?"
(no wonder ca sunt niste frustrati cand ajung la varsta de mijloc!!)
"E, nu neaparat. Mai exista pe de alta parte si masinile de Formula 1, care sunt facute pentru viteza, si pe care chiar nu ti le-ai putea cumpara. Esti norocos daca dai o tura cu una o data in viata.." (hm...worrysome, isnt' it? aici vorbim deja de prostituate de lux!)

Discutia s-a incheiat cu glume si rasete pe seama Citroen-ului Picasso cel nou (masina de familie, huge...deci cu fundul mare??).
I like to think of myself as a concept car.

Earthsea

2007-10-06T06:46:00.000-07:00

beautiful books & philosophy of magic.

Bineinteles, ca orice carte despre magie&such, trebuie musai ecranizata de minunatul Hollywood, care nici macar n-are rabdarea sa citeasca cum trebuie cartile.
Tenar imbracata in rosu, Thar slaba si Kossil blonda. Iar Ged alb la fata. Oh what a dread.
http://www.scifi.com/earthsea/

(which reminds me of the Scarlett miniseries, in care S. era jucata de o actrita cu ochi...caprui).
Dar probabil ca daca esti american sau pur si simplu you don't give a shit on reading the book, e totalmente ok. Daca implica o tipa buna si eventual un tip cu ceva muschi pe el, e suficient.

to the other world

2007-10-06T06:27:00.000-07:00

O zi foarte goala..de asta imi spun uneori ca ar trebui sa apreciez plictiseala mai mult.
Un longing distant in mine - "longing" - pentru cine nu stie, in afara de mine si D., este o dorinta surda catre ceva anume, de cele mai multe ori nedefinit.
Lumea de dincolo se insinueaza foarte des in ultima vreme, prin vise si umbre care trec pe langa mine. Alexandra zicea zilele trecute ca sunt oameni care traiesc in lumea lor si nu-i prea poti scoate de acolo, cum ar fi o colega de-a ei de scoala care simte ca are o menire speciala pe lumea asta. Am zambit probabil destul de evident, pentru ca spunea asta ca si cand un asemenea sentiment ar fi idiot si de neinteles, dar pentru mine atat de cunoscut...Cat de mult m-a macinat acum cativa ani. Citind Dune ma gandeam ca eu voi fi K.H. al generatiei mele, ca in mine exista o scanteie care va inflori la un moment dat, ca pielea de pe umerii mei se va sparge si au sa-mi creasca aripi in vazul tuturor. Pana la urma toate gandurile astea s-au umplut de praf la umbra vietii de la 9 la 7. But for sure this is not to be known by ignorants...cu malitiozitate i-am spus Alexandrei ca poate greseala fetei fusese tocmai ca ii dezvaluise ei acest lucru. You can only understand the spark if you yourself have the chaos inside.
But in the end, am zile ca cea de azi in care nu fac altceva decat sa citesc, sa scriu si sa dau lumii umbrelor ce e al ei. This keeps me sane.

Kaos

2007-09-27T04:41:00.001-07:00

Toata treaba asta cu blogul pe care nu il citeste nimeni devine vag amuzanta. Lumea se conecteaza prin zeci de motoare si motorase online si de fapt nimeni habar n-are ..sau probabil isi inchipuie ca au habar. Open space-ul are niste bariere nevazute.

"esti suparata?" ..."Nu, doar am atatea de facut incat mi se pare un lux sa lancezesc cateva minute online." M-am lasat de fumat si nu ma mai pot autodistruge pe bucatele, in pauze mici, afara.

Seen Pan a few days ago.

O poiana portocalie cu copaci incetosati. E o poza de pe deviantart vag asemanatoare.

Un vis cu o caprioara calcata de o masina.

O camera intr-o cladire veche, cu o lumina chioara. Mama, alaturi, nu putea sa doarma, ca si mine. Tipetele vecinei mele nebune se insinueaza in orice vis care include cladiri, se ascund in pereti.

Iar tu, X, iti inchipui ca daca scrii o carte poti exorciza ceva din nebunie..sau ca cineva te va intelege? Nu esti decat la nivelul celor care citesc carti de Coelho si se simt profunzi. Fiecare e la un anumit nivel al palniei.

Pana la urma fiecare isi inchipuie ca gratiile sunt fie aurite, fie nu exista.

This life

2007-08-07T11:48:00.000-07:00

Acest blog arata cam shitty, plus ca oricum nu il citeste nimeni.
Si daca blogger tot transforma totul in romana, instant, m-am gandit sa scriu si eu in romana. Oricum scrisul meu in ultimii ani decade in mod constant, iar de la miile de mailuri corporatiste scrise in engleza, modul in care tastez pare un spellcheck automat pentru limba engleza...

asa ca decad. sanatatea mea se duce pe campii. mintea mea la fel, incetul cu incetul. ar trebui sa schimb numele blogului, ca cine stie, toata munca mea de recruiter s-ar duce dracului daca s-ar vedea ce devin in minunata mea cariera. Dar anyway, se mai intampla si la case mai mari. Incerc sa transform modul in care muncesc. mi-am dat seama ca un concediu nu ma va ajuta sa ma pun pe picioare. In doua luni voi fi exact la loc. munca nu o sa devina mai putina. dar ar trebui sa devin eu mai desteapta :)) si sa ma organizez ceva mai bine. Asa ca am inceput. Azi a fost o zi buna, una din cele in care te afunzi intr-o mare de date, le analizezi si la final spui "Da, stiu ceva mai multe decat la inceput, stiu ce se intampla aici."

In fine. probabil ca o sa sterg post-ul asta la un moment dat.
Otherwise, dincolo de spleen-ul de mai sus (ce bine ar fi daca as avea macar putin de spleen! asa, un coltisor din care sa rontai! m-as lafai in plictiseala...ce dor imi e sa ma plictisesc...), incerc sa mai citesc cate ceva. Ca sa nu rancezesc de tot. Amantele (tradus in mod stupid, nu e vorba de doua femei impreuna, ci de doua femei care iubesc) - scris intr-un mod care mi-a adus aminte de Dogville. Ma intreb daca nu tot asa ne calcam si noi in picioare, zi de zi. Ne distrugem cate putin. Invatam sa ne comportam in mod adecvat in business, sa fim inteligenti emotional. Si cu parintii sau cu cei pe care ii iubim dam de pamant, ca, deh, trebuie sa ne refulam cumva.

Am prostul obicei ca atunci cand sunt in depresie, sau intr-o stare ce trece de mijlocul axei negative, sa merg mai departe. Nu ma intorc, ma afund din ce in ce mai mult. De obicei ies pe partea cealalta, obosita, zdrentuita, insa la lumina. Mi-e teama ca daca as incerca sa ma intorc n-as gasi drumul...

Smokey Joe

2007-07-17T23:46:00.000-07:00

"it terrifies me"

sung by Tori as Pip, in a red dress. falling on the floor, singing in a hoarse voice.

Something breaks inside me each time I listen to her, since the concert.
I must be going a slight bit mad. I used to call this "moonlightning" - being repelled by something you love.

my world is turning..not upside down but inside out. The colours are changing in a grotesque way. I am tired, and have the little masochist satisfaction of working myself to exhaustion.

Something must change here otherwise I will collapse.

Incest - Anais Nin

2006-04-11T23:08:00.003-07:00

Haunted by a book. It lifted me up and made a whirlwind out of my thoughts like almost no book before (the english patient was still a stronger obsession). Writing in my mind like her, knowing that if my artistic temper had been just a little more gifted, I could have been her.
I am her, in a way, just now. With my love, with my sensuality still hidden, a girl, a lover, half a woman.

I am drawing again, an image seen in one of the extasy moments. In grey and dark green.
Been dreaming last night - a fishnet full of little babies, children with soft white skin, taken out of the sea. I was swimming in the sea but could not save them. They were eating the babies, cooking them in the most horrible way until they became crispy. Then of course they would be coming after me. I decided to wake up and, half awake, realized that it could mean the following: I am afraid that "they" - the company - might take away my deepnes, the sea, and all the treasures inside it. They might roast them and feed from them, while I would stand unable to fight back in any way. But this will not happen. I am alive, the book keeps me so. I dive into another personality, finding resemblances with myself, fantasising.

And when I will finish..I will start it again, or buy a new one :)

shifting places

2006-02-14T01:53:00.000-08:00

I'm leaving.
changing companies. different positions. different people.
It's already commonly known that people make a company, and as much as they can be annoying and frustrating sometimes, they are the ones you miss when you leave the company.

Dragos said in a sales training that the selling process doesn't take place between organizations. It takes place between two persons - it's about the relationship.
It's the same with your career - you develop a relationship not with the company, but with the ensemble of people you work with each day.

I will miss them. But as much as I'll miss them, I'm looking forward to the new people I will get to know and learn from.

Blooming

2006-02-10T08:56:00.000-08:00

This came to me on the subway, on my way home.
There are different kinds of emotions - the ones that are driven by something in the outer world, like sadness for losing a friend, or happiness for getting a gift you had put on your wishlist. Then there are the other emotions, kind of mixed up usually, triggered by something that has nothing to do with you, like a movie or a particular song. These are the ones that make me feel alive. Like a wave that lifts you up and then trashes you to the sand.

Then there's this second thing. There are people...extraordinary people, who have a spark, that touches the world around them. When you are with them, you feel touched by this sort of light and energy. They bloom in certain moments and get "aligned" with themselves, they are integrated in their own universe. In their own way, they are complete.
I felt unbloomed. Like sometimes I feel like screaming or like dancing madly, but I know it's not a proper thing to do. My time has not yet come, I am not complete in my experiences.

And some people pass by this moment of blooming and stay opaque their whole lives. Songs do not touch them, nor does art.
There are people who help you bloom, in short moments. And there are people who shut you down.

I'm sure this was said before in some psychology book but I just felt like writing it down.

12 fix

2006-02-09T01:59:00.000-08:00

This is the time this blog was created.
Mainly it's done to help keep an update of moments, things I spot passing by me each day.

Plus pictures I take, doodles I draw, people I meet, plus, plus...

enjoy
Mer