Me - the Supergirl

Lately vorbeam cu Alexandra, my boss, despre cineva care ar trebui sa creasca mai mult, mai repede, si pe care am vrea sa o ajutam. Eu ziceam ca poate nu toti oamenii pot sau vor sa fie overachievers. La care ea mi-a raspuns ceva asemanator cu "Pai da, nu toti care se compara cu tine. Nu toti pot sa revolutioneze recrutarea."
"Dar n-am revolutionat nimic."
"Ba da, nu poate oricine sa vina cu idei asa out of the box si sa traga tare cu munca asa cum faci tu."
"Dar n-am tras asa tare cu munca!"

Chiar daca m-a facut sa ma simt destul de bine faptul ca sunt apreciata, si ca cei care imi decid marirea de salariu considera ca imi dau sufletul pe baricadele companiei (desi Alexandra herself nu cred ca e genul care aproba, uman vorbind, lucrurile astea)...m-a pus un pic pe ganduri.

Oare nu imi creez singura asteptari? Vreau sa demonstrez mereu ca realizez ceva. Si din moment ce nu consider ca ce fac eu e mare lucru, ma astept ca si ceilalti sa poata avea aceeasi prestatie. Which is wrong.

Am gasit o carte - din pacate nu stiu cand o sa apara si in Romania) - care cred ca a fost scrisa pentru mine.
"A Supergirl is a young woman who wants to be a perfect 10 at everything she attempts. She wants to have a degree from a great college, to have a great job, to do great work and quickly ascend the corporate ladder, to be pretty, to have great friends, to have a boyfriend or a steady stream of hook-ups, and more broadly, to be charming. And on top of it all, the Supergirls want to make doing everything appear as though it comes naturally to them. The book delves into the world of the Supergirl and how the most dangerous effect of being a Supergirl is not only competing against other Supergirls, but competing against themselves which is a destructive habit that Liz found can often lead to depression and other emotional disorders."

Este o perioada de stagnare. Nu prea recrutam. Ma concentrez pe un pic de Employer Branding, pe proiecte mici si strategice, si astept sa se ia decizia in legatura cu viitorul meu assignment. Ma simt ciudat facand lucruri pe care deja le stapanesc. Vreau un nou mare proiect challenging, sa invat lucruri noi, sa ma dau cu capul de probleme.
Apoi ma gandesc ca ar trebui sa ma bucur de perioada asta cand pot sa ma relaxez, sa nu mai "trag asa tare" si de exemplu sa scriu posturi de blog la 10 dimineata intr-o miercuri. Si sa fiu mai putin supergirl.

Twilight

Mi s-a mai intamplat asta de mult. Cand aveam 12-13 ani si ma uitam la seriale ciudate de desene animate, care ma captivau. Ramaneam agatata in lumea aceea. Mi s-a mai intamplat mai tarziu, cu Dosarele X si mintea Danei Scully.
Dar de mult nu m-am mai identificat atat de bine cu atat de multe personaje. Gandurile Bellei, ale lui Edward si Jacob in mintea mea. Brusc o sete de sange, de intunecat si de ascuns. Caut orice frantura de informatie care ar putea completa sirul de ganduri scrise deja in mintea mea.
Se cheama ca ma obsedeaza putin. I used to call this phase "moonlightning". Un fel de suspendare in timp si spatiu, intr-un loc din mintea mea, unde sunt un alt personaj. Sunt Bella, sau Edward, sau Jacob, sau Alice, si in jur e ceata si sunt brazi si copaci de o culoare verde inchis. Si ma simt ca acasa.
Desi ieri seara nu m-a impresionat in mod deosebit finalul cartii (eu as fi incheiat-o altfel), asta nu m-a oprit sa continui sa ma gandesc la ea. Ca si cand toate cele 4 carti ar fi o rostire continua in interiorul meu, un univers complet care incepe sa se roteasca in mintea mea.
Therefore, m-am bucurat nespus cand am gasit "Midnight Sun", povestirea lui Edward. Si ma scufund, din nou, in gandurile altcuiva, care devine eu, pentru un timp.
[Edit] Mi-am adus aminte cand am mai simtit asta. Acum aproape 9 ani. Cand citeam "Pacientul englez" si eram pe rand Hana, Almasy, Kip. Cand obsesia de a patrunde in mintea lui Almasy si de a-i intelege iubirea s-a transformat in obsesia de a patrunde in mintea lui D...si apoi in obsesia pentru D. Si de fapt, e o indragostire de o carte, de o lume, de niste personaje, de niste emotii pe care ajung sa le simt si eu.

Wedding jitters

Am avut un vis care probabil va deveni definitoriu in cateva (mai multe luni). Ca era ziua nuntii si nimic nu era gata. Eram imbracata in rochie de mireasa, cu voal pe cap, si alergam in Rasnov, in centru, cu cativa oameni (prieteni, cred). Trebuia sa mai ajung acasa pentru ca uitasem ceva si apoi la petrecerea propriu zisa.
Mi-am dat seama brusc ca nu aveam pantofi si nici rochia pe care mi-o dorisem, si ca voalul era cam de perdea. M-am gandit ca nu ma machiasem si cocul mi-l prinsesem singura.
In schimb, eram fericita. Imi amintesc ca era soare si ca de fapt nu conta asa mult rochia, sau fardul, sau coafura. Si pana la urma, asta e cel mai important.

My Wishlist

De ziua mea, imi doresc...
Sa nu fac 27 de ani ci perpetuu 17.
Sa iau jobul pe care mi-l doresc si pe care il astept de aproape 3 ani.
Sa pot desena ceea ce simt, sa creez din nou o imagine care sa ma surprinda mereu, in care sa vad o sclipire a geniului de dincolo de mine.
Sa gasesc carti care ma inspira si muzica de care sa nu ma satur.
Sa nu am senzatia ca ma pierd, ci ca sunt in fiecare zi mai tangibila, in interiorul meu. Ca un cristal care se sparge si se recompune in diverse forme.

De asta wishlistul meu de cadouri mi se pare prozaic, superficial si incolor.
Brusc un eau de cartier nu mai are farmecul de altadata.

Today, for some reason, I am happy...

Vinerea e o zi tare frumoasa. Ziua in care citesc blogurile pe care le urmaresc. Nu-s multe, dar in circa o saptamana se strang destule postari care ma inspira.
Iar azi am ascultat (din seria "pe repeat")...don't kick me..."Jai Ho" din coloana sonora a lui Slumdog Millionaire. I know, e o semi-manea..dar am o parte cat se poate de comerciala care se simte atrasa de muzica asta cu tenta orientala. Si imi place pentru ca e atat de optimista.
Cum spuneam, am senzatia aceea pozitiva ca toate piesele cad cum trebuie, si ca ceva bun se intampla. Daca as putea sa arunc o privire cateva saptamani mai incolo, sa vad...(Imi doresc un anumit job foarte mult - atat de mult incat ma intreb daca o sa-l iau, ce o sa imi doresc mai departe... - si sunt foarte curioasa daca senzatia asta de bine o sa se transforme si in realitate).

Otherwise, azi e soare deci coeficientul de bien-etre creste considerabil.
Trebuie sa primesc martisoare, flori si sa ma gandesc ce vreau de ziua mea.

In alta ordine de idei, am terminat de citit recent "Neverwhere", a lui Neil Gaiman, care e un geniu...Actiunea (foarte dark and broody) situata intr-o lume paralela, de sub Londra (London Below), cu protagonistii Door (o fata care poate deschide usi, oriunde, cu parul rosu si imbracata intr-o rochie de zdrente dantelate), Marquis de Carabas, personaj creat dupa chipul si asemanarea Motanului Incaltat, si preferatul meu, Old Bailey, care locuieste pe varful unei cladiri, creste pasari si e imbracat din cap pana in picioare in pene si puf. Ei fug prin catacombe de doi ucigasi platiti sa o prinda pe Door, stau de vorba cu ingerul Islington si cauta o cheie care sa deschida portile catre Rai. Desi are un happy-end rapid si previzibil, cartea e foarte vizuala si plina de un umor sardonic.

...si am mai gasit un site foarte interesant si ca de obicei with a dark twist:
http://www.enchanteddoll.com/

enjoy spring...

Crisis. readjustment

Au inceput sa se inchida magazinele pe Calea Victoriei. Hugo Boss are vitrinele goale de vreo 2 saptamani. Oare atata dureaza reinnoirea colectiei pentru primavara? Ma indoiesc.

Peste tot scad marjele, profiturile, vanzarile, salariile, se taie capete.
Facem scenarii, de la cele mai inspaimantatoare, la cele la care aproape nu indraznim sa speram.
Afara iese din cand in cand soarele.
Mai aflu o veste buna - Darwi si-a gasit in sfarsit job. Poate ca zilele nu sunt atat de negre.
Vine primavara.
Punem bani deoparte, bem ceai in cana de plastic si reinventam garderoba existenta.
Ciudat ca in afara de un pic de grija in the back of my mind, adaptarea asta ma anima. Ma gandesc la cat de bine aratau femeile in anii 30, desi nu cred ca aveau bani sa se aranjeze la coafor in fiecare zi. De-abia o sa aruncam si noi consumerismul la cos, si o sa apreciem mai mult ce avem.

Interconnectedness

http://fiftypeopleonequestion.com
Am gasit un site foarte cool, si in timp ce ma uitam la filmulet si ma gandeam de ce mi se pune un nod in gat, mi-am dat seama de un lucru.
Acelasi motiv pentru care mi-a placut atat de mult ideea lui Jonathan Harris de a filma "povestile" oamenilor.
Acelasi motiv pentru care imi place sa fac interviuri. Sau sa tin training. Sau sa fac coaching.

E nevoia de a ma simti conectata la un "ceva" care arata ca o minge de calti - gandurile, perceptiile si sentimentele celor din jur, sau de peste mari. Suntem atat de complicati si totusi atat de simpli toti.

You've grown to be quite ugly, my darling one...

Am dat (probabil intamplator) peste blogul Deliei. Acolo unde ma asteptam sa fie ganduri profunde, scrieri alambicate si cuvinte care ma fac sa vreau sa citesc mai mult, mai des...am gasit macro-urile simple si linkuri la filmulete de pe TED pe care le vazusem acum cateva luni.
And you're no more beautiful to me, ma gandesc cu o satisfactie rautacioasa. Un fel de oglinda "cine-i cea mai fascinanta din tara?"...
But that doesn't stop me from missing you, or who you were to me.

The Joys of Facebook

Am descoperit ca schimbarea statusului pe Facebook poate sa-ti aduca mai multe congratulations decat "la multi ani" de ziua de nastere :) cel putin in cazul in care anunti ca te casatoresti.

Mult prea tare....

Dupa ce am chicotit in fata ecranului cateva minute, m-am gandit ca randurile astea merita puse aici pentru posteritate:

Afumaţi - Neversober
Urlaţi – Gimme Some Noise;
Constanţa - The Steadiness;
Slobozia - A Very Wrong Local Tradition;
Călăraşi - Silly-dressed Folks on Horses;
Piteşti - Youdohide;
Oneşti - The Sincere;
Huşi - Shoo;
Buhuşi - Boo ;
Satu-Mare - The Rather Roomy Rural Community;
Slatina - Slut Tina;
Târgu Frumos - The Aesthetically Pleasing Bazaar;
Buzău - Really Fat Lip;
Năvodari - Networkers (merge şi Admins);
Dor Mărunt - Miniature Melancholy;
Voluntari - Town of Unpaid Assistants.

Catre cine a avut imaginatia si vocabularul :) jos palaria...

Tiefer, tiefer, irgendwo in der Tiefe gibt es ein Licht...

("mai adanc, undeva in adancuri, exista o lumina")
Ascult Kate Bush lately, iar asta e din "Hello Earth" - o muzica destul de veche (anii 70-80), uitata si totusi foarte alambicata si interesanta, kinda brings chills up my spine. Si cred ca putini dintre cei care asculta Within Temptation sau Placebo stiu ca "Running up that hill" e compusa de ea.


M-am despartit de blog pentru ca am traversat o perioada mai grea, care a culminat cu hipertensiune, investigatii, tratament, mici depresii, ratacire, aplicare la LSE, respingere, iar un pic de depresie, ai mei care se despart.
Totusi..D. m-a dus la Paris cadou de Craciun, where he finally proposed, with a magically beautiful ring.

Am fost azi la un medic Ayurveda care mi-a spus ceea ce de fapt stiam oarecum - ca toate micile mele boli - hipertensiunea, migrenele si gastrita - au o cauza psihosomatica...zis foarte simplu, ma agit, iar eu nu sunt construita pentru asta. I'm an underwater thing, and I treaded into the fire.
Asa ca m-am apucat din nou de scris, de citit si de cantat singura prin casa (falsez ingrozitor).
It kinda brings balance back.

In alti oameni

Recent am avut de-a face cu doi oameni care au insemnat destul de mult pentru mine in trecut, si am siguranta ca cel putin pentru unul din ei, si eu am insemnat foarte mult.
A fost ciudat sa-mi vad cuvintele in mintea si in sufletul lor. Ciudat sa regasesc parti din mine din trecut, intiparite in ei. Brusc ideea de "leaving a mark" devine palpabila. Ma face sa ma gandesc cat de vulnerabil devii atunci cand esti apropiat de cineva.

Ways of managing depression

Din pacate, cum nu sunt analist financiar sau consultant politic, ma refer aici la depresia psihica. I have my issues, si ele se cheama schimbari bruste de dispozitie. Sunt oarecum "prapastioasa" ar zice unii.
Ma tratez cu:
1. Sex & the City, Gossip Girl sau orice serial comercial care arata femei/fete frumoase, bine imbracate, care au si ele probleme existentiale.
2. Work-girl.blogspot.com sau alte bloguri scrise de (din nou) femei care au simtul umorului autocritic.
3. Comedioare ieftine americane, cu happy-end.
4. Cum nu am energia necesara cititului (in depresie, creierul meu intra in stand by si recita in continuu "nu sunt buna de nimic, viata mea nu are sens"), singurul lucru pe care il pot ingurgita sunt revistele. Care ma imping la...
5. Shopping. Ce surpriza! Iluzia ca un lucru frumos cumparat ma va face pe mine mai interesanta...e doar o iluzie.
6. Intalnitul cu alti oameni sau scufundarea in alte vieti. De obicei insa intai ii plictisesc eu pe ei cu problemele mele, dar norocul meu e ca sunt oameni rabdatori, care din fericire tin la mine. De cele mai multe ori apreciez acest lucru. Desigur, daca sunt oameni mult mai apropiati (gen D, cu care de fapt nu ma intalnesc, pentru ca e tot timpul prin zona), ajung sa ii invinuiesc pentru starea mea si atunci lucrurile nu mai merg in directia buna. Dar, then again, D se incadreaza si el in categoria de mai sus.
Bottom line...afara e o zi destul de frumoasa. Ramane sa vad daca o sa ies sa vad ziua Bucurestiului cu circul aferent sau o sa stau in pat sa-mi plang de mila.

Setting free

"I freed myself from my family
I freed myself from work
I freed myself, I freed myself
And remained alone" (PJ Harvey, Silence)

Din cartea Presence (Senge si Otto Scharmer) am invatat urmatoarele:
1. There's a greater awareness that comes with silence and listening. Daca iti lasi deoparte modul in care vezi lumea, toate lucrurile care te tin (cariera, prieteni, casa) si vezi fundamentul, atunci intelegi. Poti face acest exercitiu fie constient, fie fortat de imprejurari (o criza in familie, boala, deces). De exemplu - tipul care e diagnosticat cu cancer, si incepe sa faca doar ce e important.
"Mindfulness makes it possible to see connections that may not have been visible before. But seeing these connection doesn't happen as a result of trying - it simply comes out of stillness".
2. Suntem conectati cu lumea/universul/natura si am cam uitat de treaba asta. Ne-am fragmentat si gandim pe bucatele, in reorganizari si in "return on investment". Nu mai stim cum sa "adaugam" la fondul deja existent al umanitatii. Suntem fiecare pentru el, iar asta ne distruge. Vrem totul mai repede, mai mult, mai eficient. Lumea nu functioneaza asa.
3. Toate piesele interconectate (noi) se indreapta intr-o directie, dar fiecare piesa poate "simti" directia la un moment dat. Ma gandesc la roiuri sau la stoluri de pasari, sau la bancuri de pesti. Iar daca asculti, poti simti forta unui "viitor care sta sa se intample". "The core of presencing is waking up to who you really are by linking with and acting from our highest future Self, and by using the Self as a vehicle to bring forth new worlds".

But then again, toate lucrurile astea au venit din modul in care am citit o carte in vremea in care imi puneam intrebari fundamentale. Probabil pentru altcineva nu ar face atata sens.
Intr-un fel, schimbarea nu are sens daca nu vine din tine, daca samanta ei nu e deja in interior.

Lifetime crisis

I am quite restless. Din nou scriu in gand, si cum pagina asta a ajuns din pacate cam singurul loc in care mi-e foarte comod sa scriu, pentru ca e in acelasi timp publica si necitita, here goes...
I am quite restless. Am facut vreo 5 desene in ultimele 3 zile. Ascult PJ Harvey si mi-am pregatit o baie cu lavanda. Dar nu stiu daca asta o sa ma ajute sa trec peste criza de identitate de acum.

Ma agat prea mult de ideea de casatorie..sau de cerere. Ajung sa cred ca fie o sa plec, fie o sa refuz in momentul cand va veni. Iar dezamagirea si frustrarea ma fac sa fiu agasata si rea cu omul pe care in mod normal il iubesc.
The little crooked world isi cere dreptul. Dincolo de asta, am o stare de hipersensibilitate combinata cu extrema INUTILITATE. Nu sunt facuta sa fiu corporatista. Da, pot sa fiu in business, pot sa am succes dar nu ma va face fericita sau implinita. Eu vad imagini, eu pot crea imagini, din sunete, din stari, din muzica, din emotii. De ce ma irosesc la birou?

Citesc o carte geniala si incerc sa prelungesc perioada ei - "Presence" de Peter Senge si Otto Scharmer (multumesc, Ana!) zice ca daca te opresti din tumult, stai, asculti, incerci sa intri oarecum intr-o comuniune cu ceea ce e dincolo de tine, incepi sa vezi "the big picture", si cum tu esti o parte din acest big picture, iti dai seama incotro merge lumea. "you become part of the emerging future" - te duci cu valul, nu in contra lui.

Dar eu nu imi dau seama unde e valul meu.
Incerc sa "ascult" de cateva zile. Zilele astea au fost o tortura inceata. (nota: creierul unei femei - si in special al meu - nu se opreste niciodata din zumzait! Ii spui "taci!""..deci maine trebuie sa merg cu masina la birou ca dupa aceea trebuie sa ajung la x..." )
Am reusit totusi sa ajung la o prima teorie.
Toata ideea de mai sus cu "prezenta" se bazeaza pe ideea sistemelor. Un sistem este mai mult decat suma partilor si totusi in fiecare parte, sistemul este prezent la scara mai mica (fractali). Intr-un sistem, dicteaza componenta cea mai flexibila. Deci componenta care "vede" incotro se indreapta sistemul, il va "preveni" si va deveni liderul acestuia. Dar ca sa vezi ar trebui sa iti dai seama care e sistemul din care faci parte. Si toti facem parte din varii sisteme, some humanly built, some nature built, si cel mai disturbing este sa te gandesti ca faci parte din cel numit mother Earth. OK, dar il punem pe asta deoparte. Daca "asculti", iti dai seama de ce reactioneaza unii oameni in anumite feluri, de ce anumite organizatii nu functioneaza, si basically what we all do wrong. Patternul care iese din imaginea asta e destul de ingrijorator.
Am avut un vis azi noapte, in care mi se spunea de ce lumea se duce naibii, ca e in aceeasi faza cu cea a lunii (si a mea personala) acum - luna in descrestere, aproape noua. Dying and turning black.
Apoi mi-am dat seama ca dincolo de luna noua, totul incepe sa creasca la loc, si m-am gandit ca poate si alti oameni simt asta. Cel putin, e o speranta.

3 carti in 2 saptamani

Mi-am luat 3 carti pentru vacanta.
Eat, Pray, Love (sau in romana tradusa cam aiurea "Mananca, Roaga-te, Iubeste") de Elizabeth Gilbert e un jurnal al unei femei cu o viata distrusa dupa un divort si o aventura nereusita, care isi ia lumea in cap si pleaca un an in lume. Dar la modul planificat - 4 luni in Italia, pentru a savura viata, 4 luni in India, pentru a se regasi spiritual, si 4 luni in Indonezia...pentru ca asa ii prezisese un vraci local cu ceva vreme in urma. Desi in aparenta destul de cheesy si Coelho - like, cartea are un mic umor auto-ironic care m-a facut sa o apreciez pe "Liz", si o gramada de detalii despre ce ajungi sa afli si sa simti daca iti deschizi urechile, ochii si te opresti din a-ti face griji si a gandi prea mult.
Dulce Companie de Laura Restrepo sau cartea cu ingerul pe coperta. Care nu mi-a prea placut, nici din cauza decorului sordid de Columbia, care a ajuns sa ma urmareasca in vise, nici din cauza finalului in coada de peste. Nu se stie daca ingerul era sau nu intr-adevar esenta divina sau un biet schizofrenic autist, si mi s-a parut ca lipseste o scena de varf care sa te faca sa-ti pui intrebari...
Inca o zi de Mitch Albom care m-a intristat foarte tare ( "so sad like a good book" cum zice Tori Amos), pentru ca e vorba despre un jucator de baseball ratat (de ce in toate cele 3 carti e vorba de oameni ratati???) care incearca sa se sinucida. Undeva dincolo de hotarul intre viata si moarte se trezeste intr-o dimineata luminoasa, ca o zi obisnuita, insa cu mama lui...toate bune si frumoase, daca mama n-ar fi murit de mai multi ani. Ceea ce demonstreaza ca cine te iubeste cu adevarat te poate transforma, chiar daca esti o fiinta lipsita de orice speranta.
Si mi se pare ca tatuajele cu "Love, Mom" nu sunt asa de deplasate after all...

Franta - sau cum am devenit fan al Bretagnei

Am fost in vacanta aproape 2 saptamani. 11 zile de road trip prin Bretania. 1200 de kilometri si o masinuta destul de simpatica (C4 rosu - D ma intreba cat as fi dispusa sa platesc pentru pilotul automat de care eram foarte incantata)...

Concluzii:
1. La Paris exista mai multe bistro-uri decat supermarketuri - ceea ce la 30 de grade dupa mers 6 ore prin oras face procurarea apei un pic problematica.
2. Am inteles de unde numele de "French Pudel" - aproape toata lumea care are catel (si si-l poarta peste tot) are cate o javra isterica si minuscula.
3. Prea multi porumbei si - in zona marii - pescarusi foarte "prietenosi" cu turistii...adica cersetori de mancare.
4. Toata lumea care sta pe afara - pe terase, prin parcuri - face asta ca sa fumeze. Parca's mai multi chiar si decat in Romania..
5. Mitul turistului disperat se confirma cu coada de 300 m din fata de la Notre Dame si isi atinge apogeul cu busculada de la metroul de langa Tour Eiffel, noaptea la 12.

Altfel - les petits cites de charactere sunt intr-adevar foarte pitoresti. Oameni mandri de zona lor (cam cum suntem noi, ardelenii), o clima de "zi de april" cu nori in permanenta pe cer si vreme care se schimba la fiecare 15 minute, cu vant constant si uneori enervant, care provoaca dureri de oase, dar care pentru D era foarte refreshing, cu o patiserie delicioasa (Kouign Aman de incercat neaparat!)
Muzica de cimpoaie si o vegetatie foarte diversa. Flori pe marginea drumului. La noi nici iarba nu creste pe marginea drumului.
Am mancat 10 soiuri de branza si am baut toate soiurile de cidru.
M-am intins pe nisip pe o plaja alba.
Am mers cu avionul, cu trenul, cu masina, cu barca, cu vaporul, cu bicicleta.

All in all, cea mai buna vacanta de care m-am bucurat vreodata. All it takes is a bit of freedom.

Surescitare mentala

Mi-am dat seama de ce eram atat de plina de energie in dimineata aceea de marti. E vorba de muzica - Coldplay si de scufundarea mea in Atonement.

Death & All of His Friends are o linie melodica ascendenta si triumfala intr-un fel
"No I don't wanna battle from beginning to end
I don't wanna cycle recycle revenge
I don't wanna follow Death and all of his friends"

Altfel, mintea mea lucreaza febril - visez infricosator de mult si de profund. Un sat/orasel din muntii Chinei, in plin razboi. In aceeasi noapte m-am intors acolo si incercam sa-i demonstrez cuiva ca e vorba de acelasi loc, desi padurea era verde si muntele inalt acoperit de nori. But I've been here before...

Usoare pierderi de memorie. OK, o sa traiesc in continuare, insa toate simptomele duc catre un surmenaj mental...de la ce oare, ca nu mi-am tocat mintea acum mai mult decat alte dati. Poate doar cu alte lucruri (vise, carti, scris, desenat, gandit planuri, scheme de viata, niveluri neurologice).

Iar ca sa incoroneze frumos ziua de ieri - un tip a carui viata as vrea sa o traiesc:

Other men's beds

A sort of friend mi-a spus recent pe un ton foarte amar ca o casnicie ar trebui sa fie precedata de experiente anterioare. Ca marrying your highschool sweetheart e un pas sigur spre destramare, data fiind lipsa de maturitate emotionala. Din pacate stiu mai multe exemple de cupluri divortate sau despartite, pe motivul asta.

Ma gandesc ca dintre toate grijile, asta nu ar putea disparea. Ca e ceva dat, nu ai cum sa schimbi trecutul. Daca ai avut relatii trecute poti sa le lasi deoparte, sa inveti ce ai de invatat si sa te concentrezi pe prezent. Dar daca nu ai avut...ghimpele ramane acolo, intrebarea "Dar oare cum o fi cu altcineva?". E o lipsa pe care nu ai cum sa o umpli decat aruncand la gunoi aceasta lunga prima iubire.

Am raspuns ca oricum acesti cativa ani de fericire nu are cum sa ti-i ia nimeni. Nu ma voi casatori din inertie. Stiu ca am una din cele mai frumoase relatii pe care le-am vazut, si ca aerul din jurul nostru devine "fluffy", dupa cum mi-a spus Darwi.
Si am mai spus ca, anyway, daca ma pocneste dorinta, pot oricand sa aranjez un threesome :).

Limit Break

In Final Fantasy , fiecare personaj are un "limit break" in momentul in care se apropie de moarte, in timpul luptei. Desi nu-s mare jucator de Final Fantasy, un limit break defineste personajul respectiv si poate sa fie la fel de savuros ca o scena de film inserata in joc. Sar scantei.

Parca atunci cand sunt mai obosita trag mai tare de mine. Am inceput sa merg la sala. In continuare incerc sa o vizitez pe bunica de cateva ori pe saptamana. Dar dupa cateva caderi (febra subita in weekend, gastrita care nu cedeaza la tratament) am luat decizia glorioasa de a pleca in weekend la mare. Vama Veche awaits!