Imi place tare mult cand incep o carte noua si ma scufund in ea. De obicei se intampla dimineata pe metrou. Primele pagini sunt cele memorabile - atunci zambesc, ma incrunt, ma emotionez si ma conectez pe de-a-ntregul cu autorul.
Azi am inceput "Poveste despre Dragoste si Intuneric" si, desi nu am inaintat foarte mult, pot sa spun ca e un semn bun cand realizez cu dezamagire ca am ajuns deja la statia Pipera si ca geanta prea grea nu-mi permite sa merg citind pana la birou, cum fac de obicei.
Ieri am avut un teleclass tare interesant - m-am inscris la International Coach Academy pentru un curs care se pare ca va dura cam 1.5 ani, de formare in coaching - despre indoiala si incredere. M-am contrazis nitel cu colegii de conference call despre perfectiunea vietii. Cursul zice ca putem vedea viata ca fiind perfecta, in totalitatea ei. Sa realizam ca viata e compusa din suma actiunilor noastre, si ca noi suntem efectul acestora. Ca avem de invatat din orice, si ca lucrurile nu sunt bune sau rele, doar sunt. Iar asta este perfectiunea.
Eu am adaugat - in momentul prezent. Perfectiunea viitorului este inca neatinsa si avem de ajuns la ea.
Primul lucru care mi-a venit in minte a fost reactia mea ceva mai demult la faptul ca n-am luat jobul mult dorit. Insa daca l-as fi luat, cu siguranta nu m-as fi inscris la ICA si nu m-as fi apucat ca lumea de coaching. A fost o situatie care m-a facut sa ma gandesc din nou la ce vreau de fapt si sa o iau pe drumul respectiv.
Si asta e o idee de adaugat la un post pe care il voi scrie ceva mai incolo, intr-o dimineata ceva mai linistita, despre cum vad eu lumea. The world according to mer.
