Adieri. Frunze arse si fum Vinete coapte Cer gri Plenitudine de fructe si legume la piata Botine si trenciuri si umbrele
Am regasit un citat intr-un jurnal vechi. "Tu nu esti de aici. Tu trebuie sa iesi, sa gasesti lumea ta, in care ai mai fost, si de care, fara sa stii, iti e dor. Trebuie sa cauti iesirea, acesta e scopul vietii tale. Totul conspira in a te convinge ca nu exista nicio iesire, si intr-adevar nu exista pana n-o cauti. Si, intr-un fel, insasi cautarea e iesirea." Stiam ca eu si Cartarescu am fost despartiti la nastere, un fel de gemeni subconstienti, unul cu gandurile celuilalt, dar luand-o pe fagasuri diferite.
In general aleg filmele la care ma uit dupa niste criterii foarte clare - daca imi provoaca "goosebumps" (care by the way apar, stiintific vorbind, si de placere, nu neaparat de frica), daca ma fac sa plang sau sa rad, cand vad trailerul. Si, desi nu-s neaparat cele mai cunoscute blockbustere, filmele cu "goosebumps" se dovedesc a fi, de multe ori, unele mai profunde. Unul dintre ele e "9" care mi-a cam taiat respiratia. De-abia astept sa-l vad.
In alta ordine de idei, vad ca-s din ce in ce mai multe filme despre sfarsitul lumii. Avem "The Day after Tomorrow", "Cloverfield", "2012", "WALL-E", "Knowing", acest foarte dragut "9"..si cate si mai cate. Vad ca incepem sa prevedem intr-un mod sinistru ca daca o ducem in acelasi ritm, o sa sfarsim prost. Aici cuvantul cheie, cred eu, e ritm. Cred ca ritmul in care isi duce existenta lumea moderna (mai ales cea dezvoltata) este infernal. Nu suntem construiti pentru asa ceva. Planeta nu e construita pentru un asemenea consum. Iar noi pentru o asemenea rapiditate. Si chiar cred ca daca persistam in directia asta, o sa ne autodistrugem. Majoritatea bolilor provin din stres si mancat chimicale. De unde vine stresul? Din munca fortata si care cere rezultate rapide, din prea multe presiuni din exterior. De unde vine mancarea proasta? Din cererea lumii dezvoltate pentru mai mult, mai rapid, mai accesibil. Ca tu sa poti face ce? Sa muncesti mai mult. Sa nu mai ai nevoie de timp pentru a ti-o creste, culege si gati singur.
Cred ca sunt unul din multii oameni care isi dau seama ca facem ceva gresit, dar nu prea stiu cum sa corecteze. Da, sa inchid robinetele, sa scot aparatele din priza...si apoi??
Nu-s o mare fana a paranormalului de televizor, cu oameni care vad spirite sau intamplari viitoare, sau cei care-ti spun ce-ai fost intr-o viata anterioara. Stiu doar ca in momentele in care ascult muzica irlandeza ma apuca fie un dor sfasietor (nu-s melodramatica, chiar am bocit o data pe strada, in mijlocul unui festival celtic cu cimpoaie prin jur), fie un impuls necontrolat sa dansez. Asa, topait, cum fac ei, dar bineinteles, fara sa prea stiu pasii.
Zilele trecut mi-a ajuns la urechi o frantura din "Words" cantata de Sarah Brightman, care e luata dupa The Christians (care mult mi-a luat pana sa aflu cine o canta si cum se cheama, de cand aveam vreo 12-13 ani si ascultam muzica pe Super Channel). Si culmea sincronicitatii, melodia asta care m-a urmarit ani intregi, fara nume, dau un YouTube azi, s-o ascult din nou. Aflu ca e de fapt o preluare dupa un clasic "Women of Ireland" si ca suna cam asa: http://www.youtube.com/watch?v=P7vQpaVzcKU
Asa ca totul din jurul meu dispare si ramane un dor de casa foarte-foarte puternic. Trebuie sa ajung acasa, sa raman acolo, sa ma infasor in copaci si in stanci si in nori si poate atunci m-as mai linisti un pic. Dar dorul pe care il am eu e pentru ceva trecut, pierdut, si tare mi-e teama ca si daca as ajunge in Irlanda, mi-as da seama ca cea la care visez eu e altundeva.
