miercuri, aprilie 22, 2009

Dexter...


..nu, nu e vorba de tipul mic, cu laboratorul, care are o sora pe nume Dee-Dee, si care vorbeste cu un usor accent est-european.
E vorba de un ucigas in serie care isi alege cu grija victimele. Pentru ca nu se poate controla si trebuie sa omoare, alege doar pe cei care merita asta. "Dexter the Avenger", "Dexter the Dark Defender" ('wtf??!') si alte nume pompoase...dar Dexter e departe de a fi un erou.

M-am surprins considerandu-l aproape simpatic. Cum e fascinat de his "Dark Passenger", care din cand in cand (de obicei la luna plina, hah ce coincidenta) trece in prim plan si trebuie - I mean, trebuie sa omoare.
Si bunul meu coleg Bogdan care mi-a imprumutat cartea, spunandu-mi ca daca ar fi sa aiba si el un Dexter, as fi eu. Iar surpriza nu e ca ma simt eu apropiata (freakishly so!) de Dexter...ci ca am descoperit putin din Dexter in el. Mwuhahaha. Si el isi traieste viata de birou cumva de complezenta. Trebuie sa merg la masa cu oamenii. Trebuie sa ies in oras. Trebuie sa am o prietena pentru ca asa e uman (eh, ok, in cazul meu macar D nu e elementul uman, ci cel obsesiv-patologic, care s-a integrat de mult).

Finally, am avut un cosmar (iar eu nu am cosmaruri prea des, doar vise frumoase si calatorii onirice) alimentat de imaginile grotesti si hacuirile de membre din carte. Am visat ca venea (din nou?!) sfarsitul lumii, ca fugeam pe o scara de bloc si ca m-am privit intr-o oglinda cu fata vinetie, cu pete rosietice. Apoi m-au luat oamenii in alb, mi-au infipt o seringa in picior si se pregateau sa ma inchida la nebuni (oh, finalmente subconstientul mi-a sugerat ca ar fi cazul...).
De obicei ma trezesc in punctul fara iesire al cosmarului. Am aceasta abilitate, fara sa stiu cum mi-am format-o. Dar aici nu am putut. M-am zbatut, am reusit sa scap, dar ramaneam prizoniera in vis. Asa ca am insfacat un pumn de instrumente ascutite de pe masa, mi l-am infipt in abdomen si m-am aruncat in fata unei masini. Nu mi-a curs sange, nici macar nu ma durea, iar corpul meu a ricosat plutind din fata masinii. La dracu, m-am gandit, nici asa nu reusesc sa ies?!
Dar m-am trezit, in zgomotul usii de la bucatarie care se zbatea, zgaltaita de curent.

Niciun comentariu: