Carti, legume si piete

Am renuntat pentru un post la titlurile in engleza, pentru simplul motiv ca "markets" nu descrie suficient de bine ingramadeala de duminica dimineata din Obor.

Asadar, m-am dus la piata. Cu ceva maruntis in buzunar (scosesem, totusi, constiincioasa, inca vreo cateva sute de mii, acolo, sa fie, ca cine stie peste ce bunataturi dau). Gandindu-ma ca dupa ce termin, ma duc la Carrefour si imi iau restul de trebuincioase de prin frigider.
Si am ales piata Obor. In care n-am mai fost la cumparaturi si pe care m-am gandit sa o vizitez gratie unui review favorabil in Good Food (pe care abia luna asta mi-am luat-o prima oara). Si in care am inceput sa zambesc incontrolabil cand au inceput adresarile "Hai domnita, iti dau capsune?" "Hai la marar, patrunjel, 3 la zece mii avem!" sau inegalabilul baiat de la care am cumparat "visine de post". De post, adica...va dati voi seama. Experienta zemoasa, suculenta si cam obositoare, ca mi-am umplut doua sacose cu tot ce mi-a facut cu ochiul.

Partea cu legumele vine cand am ajuns acasa si am incercat sa gatesc. Eu nu-s tare buna in ale gatitului, contrar parerii multor bucatari buni (ironic, nu-i asa?) cum ca "anyone can cook". Drept pentru care mi s-a facut rau de la propriul fel de mancare in care ma incapatanasem sa pun vinete si dovlecei, desi m-am ferit de ele cu sfintenie toata viata. In schimb, m-am revansat ieri seara cu un amestec de mei, broccoli (oparit, nu fiert, ca ramane crunchy!), ardei si ceapa. Hai ca merge totusi.

Si in alta ordine de idei, o alta piata in care am fost weekendul asta e Bookfest. Ceva mai putin aglomerat decat in anii precedenti (criza isi spune probabil cuvantul), dar cu o oferta destul de diversa din care m-am infruptat cu vreo 5 carti. Din care deja pe prima am terminat-o in 2 zile. Acum citesc "Apa pentru elefanti", inceputa pe metrou azi dimineata. O alta carte din seria "nu pot s-o pun jos, asa ca o citesc in mers pana la birou".

Despre cea terminata, si anume "Ultimul barbat american" al lui Elizabeth Gilbert, cea cu "Eat, Pray, Love", pot sa mai inghesui in cateva randuri ca e surprinzatoare. Incepe cu o relatare despre Eustace Conway si cum isi urmeaza el visul de a trai aproape de natura, si eu ca miile de alti oameni care au auzit de el suspin "Vreau si eeeeu!..." dupa care incepe sa povesteasca despre perfectionismul lui incurabil, despre "talentul" cu care isi alunga fiecare prietena si e inca singur la 40 de ani, despre cum isi pune oamenii la munca cu o disciplina care frizeaza inspre cruzime. Cred ca farmecul povestii e ca incepe cu un "story" si se desfasoara in portretul unui om, nu a ceea ce a facut el. Iar acel om nu e mai cu mot ca noi toti ceilalti, doar ca a avut curajul sa munceasca de zece ori mai mult.

**Eustace Conway a trait intr-un tepee (cort amerindian) vreo 20 de ani din viata, hranindu-se si facandu-si haine din animalele pe care le vana. Apoi a deschis Turtle Island, o scoala pentru tineri care sa le deschida ochii catre natura. Vrea sa schimbe tanara generatie americana de la a sta la TV si internet catre a fi self-sufficient si mai aproape de viata naturala.

New toys and triple lives

M-am gandit sa mai dau de veste cititorului meu unic...sau sunt mai multi, oare, in afara de mine insami?
Criza mea de varsta de sfert se prelungeste. In a desperate attempt to defy my past, m-am gandit sa o iau pe un alt drum. M-am inscris la o scoala de coaching. Deocamdata e interesant, citesc o gramada de materiale, am intrat pe forumuri cu zeci de "Hi from Alabama!" "Hola from Spain!" si oameni cu preocupari altruiste de dezvoltare a altora. Un pic sariti de pe fix, probabil, asa ca mine.

M-am gandit ca mi-ar placea sa am sapte vieti paralele.
Una in care sa pictez, sa am o casa pe malul unui lac, un catel si sa mor ucisa intr-o noapte fara luna, si sa mi se investigheze moartea, fara succes.
Una in care sa fiu fashion designer, sa traiesc la New York si la Paris, sa beau prea mult si sa ma inscriu intr-un centru de dezalcoolizare. Sa am un loft pe acoperisul unei cladiri, prin care sa vad cerul albastru. Atunci cand sunt sober, desigur.
Una in care sa am o casa la tara, o viata simpla si prieteni multi, copii, animale si o familie mare.
Una in care sa imi iau rucsacul in spate si sa colind prin lume, facand poze si scriind despre oameni. Cam ca Jonathan Harris de la TED.
Una in care sa fiu corporatista si sa urc, plina de ambitie, scara ierarhica dintr-o mare companie. Sa am cercuri sociale largi de business people si o agenda foarte foarte incarcata, pentru ca sunt o persoana importanta. Deja m-am cam plictisit de viata asta.
Nu cred ca mi-au iesit chiar sapte, dar in mod cert sunt mai multe decat poate duce un om simultan.

A doua jucarie recenta e blogul de gatit al lui Mazilique http://chez-mazilique.blogspot.com/. (habar n-am cum se insereaza direct linkul in blog). Mi-am luat si Good Food de luna asta si am reintalnit mancarea delicioasa de legume pe care am gustat-o in weekend la niste prieteni, la un gratar sub frunza de vita dintr-o curte din Brasov. Aaah, the simple life.

ways of managing depression - part 2

Dupa ce am esuat lamentabil in a lua jobul mult dorit, am aflat care-mi va fi inlocuitorul jobului mult dorit. Si cum nu era nici pe departe ceva ce m-as vedea facand un an, m-am deprimat si mai tare. M-am gandit sa plec (ok, m-am mai gandit si mai demult). Mi-am reevaluat optiunile, viata si posibilitatile.
Am plecat doua zile la Sibiu, unde am vazut cum e sa traiesti in liniste, facand cam ce-ti place. Ioana are timp sa-si redecoreze casa, sa vada documentare despre culturi pierdute (mi-a facut un DVD care zace in biblioteca de o saptamana), nu prea face diferenta intre luni si vineri, pentru ca lucreaza de acasa. Si pentru ca are casa ei, isi permite sa zaca pe terasa (ca mine) intr-o dupa-amiaza de vineri si sa traga un pui de somn. M-am simtit tare bine zilele acelea doua. Multumesc Ioana :).
Cu D, dupa ce am revenit in Bucuresti.
"Asa as vrea sa ne mutam si noi la Sibiu!"
"Dar Brasov ce-are?"
" Da, ar fi ok si la Brasov. Si sa ne deschidem un magazinas de boardgames. Chiar, ca nu exista asa ceva acolo...Crezi ca ar fi piata?"
" Probabil ca da. Si ar fi fain sa avem o casa in care sa putem si sta, si sa facem magazinul undeva la parter."
" Da, si eu as deschide si o ceainarie/cafenea/galerie, unde as putea si picta...
Oare cat e o casa in Brasov?"
...o casa in Brasov e mult mai mult decat ne-am putea noi permite. Deci si ideea asta ramane deocamdata un vis. Dar tare mi-ar placea sa scap din Bucurestiul asta prafuit si stresant.

Alerg de cateva ori pe saptamana prin parc sau la sala. Nu am un tonus prea bun, dar m-am obisnuit, mai ales alergand singura cu castile in urechi. Si azi am reusit sa dau roata Cismigiului fara sa ma opresc sau sa gafai. Cu sprint la sfarsit (aplauze in public). Dupa care m-am intors acasa si mi-am vopsit unghiile de la picioare cu rosu. Si momentan astept sa se faca un amalgam de orez si legume de pe foc, in care o sa pun sos de soia. Si o sa visez la casuta mea din centrul vechi al Brasovului, plina de boardgames, zane si picturi fantasmagorice.
E o mierla care si-a facut cuib undeva vizavi (contrar asteptarilor, in Bucuresti mai exista cativa copaci) si canta aproape tot timpul. Ciudat cum se amesteca cu sunetul masinilor care trec. Pana la urma lucrurile frumoase din viata nu depind de munca. Stiu ca e deja un cliseu treaba asta, dar de ce ne agatam cu atata vehementa de ea?