Asadar, m-am dus la piata. Cu ceva maruntis in buzunar (scosesem, totusi, constiincioasa, inca vreo cateva sute de mii, acolo, sa fie, ca cine stie peste ce bunataturi dau). Gandindu-ma ca dupa ce termin, ma duc la Carrefour si imi iau restul de trebuincioase de prin frigider.
Si am ales piata Obor. In care n-am mai fost la cumparaturi si pe care m-am gandit sa o vizitez gratie unui review favorabil in Good Food (pe care abia luna asta mi-am luat-o prima oara). Si in care am inceput sa zambesc incontrolabil cand au inceput adresarile "Hai domnita, iti dau capsune?" "Hai la marar, patrunjel, 3 la zece mii avem!" sau inegalabilul baiat de la care am cumparat "visine de post". De post, adica...va dati voi seama. Experienta zemoasa, suculenta si cam obositoare, ca mi-am umplut doua sacose cu tot ce mi-a facut cu ochiul.
Partea cu legumele vine cand am ajuns acasa si am incercat sa gatesc. Eu nu-s tare buna in ale gatitului, contrar parerii multor bucatari buni (ironic, nu-i asa?) cum ca "anyone can cook". Drept pentru care mi s-a facut rau de la propriul fel de mancare in care ma incapatanasem sa pun vinete si dovlecei, desi m-am ferit de ele cu sfintenie toata viata. In schimb, m-am rev
ansat ieri seara cu un amestec de mei, broccoli (oparit, nu fiert, ca ramane crunchy!), ardei si ceapa. Hai ca merge totusi.Si in alta ordine de idei, o alta piata in care am fost weekendul asta e Bookfest. Ceva mai putin aglomerat decat in anii precedenti (criza isi spune probabil cuvantul), dar cu o oferta destul de diversa din care m-am infruptat cu vreo 5 carti. Din care deja pe prima am terminat-o in 2 zile. Acum citesc "Apa pentru elefanti", inceputa pe metrou azi dimineata. O alta carte din seria "nu pot s-o pun jos, asa ca o citesc in mers pana la birou".
Despre cea terminata, si anume "Ultimul barbat american" al lui Elizabeth Gilbert, cea cu "Eat, Pray, Love", pot sa mai inghesui in cateva randuri ca e surprinzatoare. Incepe cu o relatare despre Eustace Conway si cum isi urmeaza el visul de a trai aproape de natura, si eu ca miile de alti oameni care au auzit de el suspin "Vreau si eeeeu!..." dupa care incepe sa povesteasca despre perfectionismul lui incurabil, despre "talentul" cu care isi alunga fiecare prietena si e inca singur la 40 de ani, despre cum isi pune oamenii la munca cu o disciplina care frizeaza inspre cruzime. Cred ca farmecul povestii e ca incepe cu un "story" si se desfasoara in portretul unui om, nu a ceea ce a facut el. Iar acel om nu e mai cu mot ca noi toti ceilalti, doar ca a avut curajul sa munceasca de zece ori mai mult.
**Eustace Conway a trait intr-un tepee (cort amerindian) vreo 20 de ani din viata, hranindu-se si facandu-si haine din animalele pe care le vana. Apoi a deschis Turtle Island, o scoala pentru tineri care sa le deschida ochii catre natura. Vrea sa schimbe tanara generatie americana de la a sta la TV si internet catre a fi self-sufficient si mai aproape de viata naturala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu