Dupa ce am esuat lamentabil in a lua jobul mult dorit, am aflat care-mi va fi inlocuitorul jobului mult dorit. Si cum nu era nici pe departe ceva ce m-as vedea facand un an, m-am deprimat si mai tare. M-am gandit sa plec (ok, m-am mai gandit si mai demult). Mi-am reevaluat optiunile, viata si posibilitatile.
Am plecat doua zile la Sibiu, unde am vazut cum e sa traiesti in liniste, facand cam ce-ti place. Ioana are timp sa-si redecoreze casa, sa vada documentare despre culturi pierdute (mi-a facut un DVD care zace in biblioteca de o saptamana), nu prea face diferenta intre luni si vineri, pentru ca lucreaza de acasa. Si pentru ca are casa ei, isi permite sa zaca pe terasa (ca mine) intr-o dupa-amiaza de vineri si sa traga un pui de somn. M-am simtit tare bine zilele acelea doua. Multumesc Ioana :).
Cu D, dupa ce am revenit in Bucuresti.
"Asa as vrea sa ne mutam si noi la Sibiu!"
"Dar Brasov ce-are?"
" Da, ar fi ok si la Brasov. Si sa ne deschidem un magazinas de boardgames. Chiar, ca nu exista asa ceva acolo...Crezi ca ar fi piata?"
" Probabil ca da. Si ar fi fain sa avem o casa in care sa putem si sta, si sa facem magazinul undeva la parter."
" Da, si eu as deschide si o ceainarie/cafenea/galerie, unde as putea si picta...
Oare cat e o casa in Brasov?"
...o casa in Brasov e mult mai mult decat ne-am putea noi permite. Deci si ideea asta ramane deocamdata un vis. Dar tare mi-ar placea sa scap din Bucurestiul asta prafuit si stresant.
Alerg de cateva ori pe saptamana prin parc sau la sala. Nu am un tonus prea bun, dar m-am obisnuit, mai ales alergand singura cu castile in urechi. Si azi am reusit sa dau roata Cismigiului fara sa ma opresc sau sa gafai. Cu sprint la sfarsit (aplauze in public). Dupa care m-am intors acasa si mi-am vopsit unghiile de la picioare cu rosu. Si momentan astept sa se faca un amalgam de orez si legume de pe foc, in care o sa pun sos de soia. Si o sa visez la casuta mea din centrul vechi al Brasovului, plina de boardgames, zane si picturi fantasmagorice.
E o mierla care si-a facut cuib undeva vizavi (contrar asteptarilor, in Bucuresti mai exista cativa copaci) si canta aproape tot timpul. Ciudat cum se amesteca cu sunetul masinilor care trec. Pana la urma lucrurile frumoase din viata nu depind de munca. Stiu ca e deja un cliseu treaba asta, dar de ce ne agatam cu atata vehementa de ea?
Un comentariu:
Inspirational - ca intotdeauna. Un post simplu si la obiect care ma readuce la partea practica a lucuruilor, insa tot te admir pentru ce si cum traiesti. Keep walking, Mer, you're managing depression quite well;)
Trimiteți un comentariu